Spectacolul regizorului leton reconstituie, pe muzica duetului Simon & Garfunkel, atmosfera anilor '60. Piesa este una fără cuvinte, bazată numai pe muzică şi lumini. Spectacolul este perfect pentru cei fascinaţi de stilul de viaţă "vintage" şi pentru iubitorii muzicii şi atmosferei anilor '60-'70.
"The Sound of Silence" a mai fost prezentat, în iunie 2008, la Festivalul de la Napoli, iar în august la Festivalul de Teatru de la Helsinki. Numele spectacolului este dat de cea mai cunoscută melodie a duetului Paul Simon - Arthur Garfunkel, devenită, spre sfârşitul anilor '60, un adevărat imn al mişcării hippie.
La ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Teatru (FNT), programată în intervalul 1-10 noiembrie, vor da reprezentanţii trupe de teatru şi dans româneşti şi străine, dar şi grupuri independente de teatru, au anunţat, luni, organizatorii."Ne dorim să punem faţă în faţă regizori, actori şi producători de teatru români şi străini, pentru a face o punte de legătură între teatrul românesc, care a fost până acum destul de izolat de restul lumii, şi scena internaţională. În acelaşi timp, prin secţiunea Internaţional, dorim să oferim publicului posibilitatea de a vedea mai multe feluri de teatru, pentru a-şi putea cizela gusturile", a spus directorul FNT, Cristina Modreanu.
Directorul festivalului mai spune că vor fi prezentate şi reprezentaţii noi, "altfel", la care vor fi invitaţi spectatori din rândul profesioniştilor teatrului. "Nu poţi să aduci numai lucruri şocante, experimente de ultimă generaţie, din care publicul să nu înţeleagă nimic şi să presupui că cei care fac teatru în România vor fi inspiraţi şi îşi vor lărgi brusc orizonturile. Vom încerca să mulţumim şi publicul şi să integrăm în festival şi tendinţele teatrului actual", a explicat Cristina Modreanu.
Festivalul, aflat la a 18-a ediţie, cuprinde un număr de 40 de spectacole de teatru, şase spectacole de dans, 11 conferinţe şi întâlniri, 14 lansări de carte şi o expoziţie de afiş de teatru, spun organizatorii.
Spectacolele vor avea loc pe scenele mai multor teatre bucureştene, respectiv Teatrul Naţional “I.L. Caragiale”, Teatrul Odeon, Teatrul de Comedie, Teatrul ”Nottara”, Teatrul “Ion Creangă” şi Teatrul de Operetă “Ion Dacian”. "Anul acesta vor fi câteva spectacole şi în Timişoara şi Sibiu, şi sperăm ca, de anul viitor, vor putea fi pregătite şi mai multe reprezentaţii în provincie", a mai spus directorul festivalului.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M