"Dacă ar accepta o astfel de funcție, nu ar fi probleme cu acceptul organizației. Este un simbol al politicii clujene", a declarat Alexandru Coroian la o emisiune a postului Transilvania L!VE, potrivit NewsIn.
Fostul premier a devenit pentru prima dată primar al municipiului Cluj-Napoca în 2004 și a fost reales în funcție în 2008, cu 76,2% din voturile clujenilor.
"Dacă Emil Boc s-ar întoarce la Cluj cu intenția de a prelua Primăria sau în orice altă calitate, va avea sprijinul total și necondiționat din partea PDL. Clujul nu a fost favorizat, așa cum se spunea, în timpul mandatului său, dimpotrivă, Boc s-a luptat mereu să fie un premier echilibrat. Emil Boc este și sunt convins că multă vreme va ramâne un simbol pentru Cluj, indiferent de poziția pe care o va ocupa în politică", a afirmat Alexandru Coroian.
Primul-ministru demisionar Emil Boc ia serios în calcul să candideze anul acesta la Primăria Cluj Napoca, spun surse din partid. Potrivit surselor citate, actualul primar interimar, Radu Moisin, îi va face loc lui Emil Boc să-şi reia postul care l-a propulsat. De asemenea, şi preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, finul lui Boc, un alt nume vehiculat pentru postul de edil, a transmis în ultima vreme semnalul că nu intenţionează să candideze la Primărie dacă Boc vrea să revină.
"Acum Primaria este singurul proiect care îi rămâne lui Boc, va veni în forţă la Cluj şi are mari şanse de reuşită nu doar datorită opoziţiei prea slabe, ci şi pentru că are încă o imagine bună printre clujeni, chiar şi după scandalul Apostu", au mai declarat sursele citate.
PDL Cluj l-ar susţine pe Emil Boc la Primăria Cluj-Napoca
Prim-vicepreşedintele PDL Cluj, Alexandru Coroian, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, a declarat, luni, la câteva ore după ce prim-ministrul Emil Boc şi-a depus mandatul, că organizaţia clujeană a PDL l-ar susţine pe Boc la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca.
Citeşte totul despre:
Cluj, Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean, demisie, Emil Boc, guvern, premier, primar, primărie







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M