Democraţii nu exclud posibilitatea de a merge pe liste separate şi nu împreună cu colegii liberali în alegererile pentru Parlamentul European. Secretarul general al PD, Vasile Blaga, a recunoscut că există semnale primite de la liderii din teritoriu care ar prefera această variantă.

Decizia finală va fi luată în urma discuţiilor cu partenerii de Alianţă la viitoarele şedinte ale Consiliului Naţional de Coordonare. Lista finală a potenţialilor candidaţi ai Partidului Democrat va fi aprobată pe data de 9 decembrie, la şedinţa Consiliului Naţional de Coordonare al PD. Până atunci, fiecare judeţ va înainta cel mult două propuneri.

Precizările au fost făcute sfârşitul şedinţei Biroului Permantent al PD care a avut ca punct principal pe ordinea de zi stabilirea criteriilor de selectare a a potentialilor candidaţi pentru funcţiile de parlamentari europpeni. Emil Boc a anunţat că fiecare dintre candidaţi trebuie să respecte trei criterii.

În primul rând, viitorii parlametari europeni trebuie să cunoască cel puţin o limba străină de preferinţă limba engleză. În plus, trebuie să fie la curent cu mecanismele de funcţionare ale instituţiilor europene. Nu în ultimul rând, aceştia trebuie să respecte criteriile pe care societatea civilă le-a formulat la alegerile parlamentare din 2004.