PD-L cere demisia a doi miniştri PSD

PD-L cere demisia a doi miniştri PSD
Atac dur al PD-L - democrat liberalii cer demisia a doi miniştri PSD: cel al Mediului, Nicolae Nemirschi şi cel al Educaţiei, Ecaterina Andronescu.
Deputaţii PD-L membri în comisia Nemirschi spun că ministrul Mediului este vinovat de abuz în serviciu, pentru că a acordat contracte fără licitaţie. În ceea ce o priveşte pe Ecaterina Andronescu, deputaţii PD-L din Comisia de educaţie consideră că aceasta este "primul suplinitor care trebuie disponibilizat".
"Domnul ministru Nemirschi ar putea fi învinuit, dar este doar o prezumţie, de abuz în serviciu contra intereselor publice. Nu cred că Nemirschi va fi bărbat şi îşi va da demisia. Aştept să văd bărbăţia lui Nemirschi, să văd sinceritatea domnului ministru", a declarat marţi Petru Călianu, deputat PD-L. Şi Sulfina Barbu a fost de aceeaşi părere susţinând că ministrul Mediului ar trebui să se dea la o parte.
Citeşte replica lui Nicolae Nemirschi la acuzele pedeliştilor.
"Primul suplinitor necalificat, care trebuie urgent disponibilizat din sistemul de învăţământ, este Ecaterina Andronescu", a afirmat şi Doiniţa Chircu, deputat PD-L.
Citește și:
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
- 08:34 - Zodiile cu cel mai mare ego. Nu renunță niciodată la principiile lor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














