PD-L a depus documentele pentru înregistrarea partidului
Realitatea TV
Cei doi au depus la registratura Tribunalului atât cererea de schimbare a numelui Partidului Democrat în Partidul Democrat Liberal, cât şi documentul de comasare prin absorbţie dintre noul PD-L şi Partidul Liberal Democrat. Procesul ar putea fi finalizat până în luna ianuarie a anului 2008, dacă documentele de înregistrare nu vor fi contestate.
Liderul democrat Emil Boc şi cel liberal-democrat Theodor Stolojan au semnat în urmă cu două zile protocolul de comasare prin absorbţie PD-PLD. Din punct de vedere doctrinar, PD-L va fi un partid popular, cu influenţe liberale şi creştin-democrate, afiliat la Partidul Popular European.
"Cererile de înregistrare au fost făcute în raport cu toate exigenţele juridice. Dacă nu vor fi depuse contestaţii, decizia finală va fi în ianuarie. Dacă vor fi, s-ar putea prelungi până în februarie", a susţinut Valeriu Stoica, vicepreşdinte PD-L.
"Ne dorim să fim acel partid mare de care scena politică are nevoie, acel partid care să cumuleze forţele politice importante de dreapta şi ne dorim să câştigăm toate alegerile din următorii doi ani", a spus Elena Udrea, secretar executiv PD-L.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Elena Udrea apare într-un clip care...
Gropi adânci pe drumurile din România
Țurțuri uriași pe clădiri din Brăila
Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...








Feedback

