Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Paznicul care şi-a ucis vărul cu o puşcă de vânătoare, arestat preventiv

Paznicul care şi-a împuşcat vărul în piept, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Crevedia, a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile şi riscă o pedeapsă de până la 25 de ani de închisoare.

Paznicul de la Crevedia care şi-a ucis vărul cu o puşcă de vânătoare, arestat preventiv
Paznicul de la Crevedia care şi-a ucis vărul cu o puşcă de vânătoare, arestat preventiv

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Dâmboviţa, Raluca Trandafir, pe numele bărbatului a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Acesta este cercetat pentru omor calificat şi deţinere fără drept de armă letală.

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost împuşcat, în piept, de vărul său, paznic în zona lacurilor Crevedia. Paznicul se afla împreună cu un prieten în maşină în momentul în care a venit vărul său şi a început să-i adreseze injurii, între ei existând un conflict mai vechi. Paznicul a luat din maşină o puşcă de vânătoare cu alice şi a tras în vărul său, care a decedat la scurt timp, la Spitalul Buftea.

Stelian Brăileanu, bărbatul care a tras cu puşca de vânătoare, susţine că ar fi a fost atacat de către vărul său cu un cuţit. "M-a ameninţat cu cuţitul şi, din greşeală, am vrut să trag în sus şi...(...) Eram rude gradul doi, îmi pare rău de ce s-a întâmplat, dar asta e", a declarat paznicul, Stelică Brăileanu.

Localnicii spun că, pe vremuri, cei doi verişori pescuiau ilegal în lacul din localitate. După ce a devenit paznicul gârlei, Stelică nu şi-a mai lăsat vărul să pescuiască în lac. De atunci au început certurile între cei doi. În plus, unii localnici spun că paznicul avea un comportament agresiv şi că i-ar fi ameninţat şi pe ei cu arma.

Victima avea mai multe dosare penale pentru braconaj, iar agresorul nu deţinea permis pentru arma de vânătoare.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro