Elena Udrea e de mult etichetă pe fruntea PD-L. Nu-i singura, dar e cu siguranţă printre cele cu adevărat memorabile. Pentru că e considerată de mulţi frumoasă şi pentru că are destui bani să-şi întreţină imaginea publică, Elena Udrea asigură şi vizibilitatea PD-L în rândul publicului de tabloid.

Dar Elena Udrea e şi secretar executiv al PD-L, deci face de multă vreme şi muncă de partid. Şi, mai nou, pentru că PD-L e puţin în criză, Elena Udrea reformează filiale de partid şi devine, cireaşă pe tort, şef oficial al campaniei lui de comunicare. Pe scurt, Elena Udrea are şi face din toate cele ce trebuie să facă un politician de succes. Alături de Elena Udrea, într-un trio care o mai include pe Raluca Turcan, de PR-ul partidului se mai ocupă şi Gheorghe Falcă.

 

Citeşte mai mult în Cotidianul