Diferenţa între pensiile speciale şi cele din sistemul public trebuie redusă, apreciază ministrul muncii. Paul Păcuraru consideră că aceasta este singura soluţie la nemulţumirile sindicaliştilor privind valoarea pensiilor din sistemul public. Pensii speciale primesc magistraţii, diplomaţii, poliţiştii, personalul din armată şi parlamentarii.

"Singura soluţie pe care o ai la dispoziţie este să încerci să ţii pe loc pensiile speciale şi să încerci să te apropii cu pensiile din sistemul public, încet, încet, în aşa fel încât să faci distanţa cât mai mică. Dacă cineva crede că va putea să ia drepturile câştigate deja de militari, de poliţişti, poate s-o facă", a declarat Paul Păcuraru, ministrul Muncii.

Datorită modului de calcul avantajos, însemnând până la 80% din ultimele salarii sau media acestora dintr-un an, pensiile speciale depăşesc cu mult nivelul celor publice. Totodată, contribuţia plătită de aceste categorii profesionale nu se varsă în bugetul asigurărilor sociale, ci în fonduri speciale constituite de instituţiile la care lucrează. Plata pensiilor este asigurată de la bugetul de stat. Preşedintele Băsescu s-a arătat adeptul eliminării pensiilor speciale. În replică, ministrul muncii, Paul Păcuraru a declarat că "Traian Băsescu este în campanie permanentă, este foarte bine că face asta. Să iniţieze egalizarea imediată a pensiilor speciale şi ocupaţionale. Vreau să văd cum îşi va pune în cap şi armata şi administraţia şi justiţia şi pe toată lumea şi aştept iniţiativa lui Traian Băsescu. Eu personal o voi sprijini."

Deşi cota de contribuţie la pensie a magistraţilor este de 9,5% calculată la venitul brut, ca şi în sistemul public, după o vechime de peste 20 de ani, aceştia primesc automat pensie de serviciu de 80% din salariu.

Parlamentarii care au deţinut cel puţin trei mandate pot primi o pensie specială, însemnând 80% din media veniturilor brute realizate în ultimul an de mandat.

Poliţiştii, cadrele militare, precum şi angajaţii din serviciile speciale primesc o pensie de cel puţin 60% din salariul brut din ultima lună de activitate, care este asigurată din bugetul de stat, în condiţiile în care plătesc o contribuţie socială de numai 5%.