Paul Păcuraru: La 1 ianuarie 2009, punctul de pensie va fi între 729 şi 742 de lei
Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a anunţat, vineri, la Iaşi, că la 1 ianuarie 2009 punctul de pensie va avea o valoare cuprinsă între 729 şi 742 de lei, iar săptămâna viitoare Guvernul va aproba majorarea cu 20% pentru luna noiembrie.
"Săptămâna viitoare vom aproba în Guvern actele normative prin care vom
face majorarea în avans a pensiilor, o creştere de 20% faţă de valoarea
actuală. Începând cu luna ianuarie 2009, va fi o nouă etapă de majorare
a pensiilor, dar, fiindcă nu ştim încă valoarea salariului mediu brut
pentru anul viitor, avem estimări că punctul de pensie va fi undeva
între 729 şi 742 de lei. După majorarea din noiembrie, punctul de
pensie va fi de 697,5 lei" a declarat, vineri, ministrul Muncii, în
conferinţă de presă.
Păcuraru a mai spus că politica activă pe
piaţa muncii şi creşterea salariilor s-au numărat printre factorii
care au favorizat majorarea punctului de pensie, potrivit NewsIn.
Pe de altă parte, Paul Păcuraru a anunţat că nu mai vrea să fie ministru dacă PNL va forma noul Guvern. "Sunt foarte bucuros pentru ce am făcut, dar nu am mai văzut vreun ministru al Muncii care să mai vrea încă un mandat", a precizat liberalul.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Victimele exploziei de la Sighetu Marmaţiei,...
Maramure: Expolozie in club la Sighetu Marmatiei
FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie








Feedback

