Paul Krugman: Începe al treilea val al depresiunii

Recesiunile sunt comune, dar depresiunile sunt rare, spune laureatul premiului Nobel Paul Krugman în New York Times.  El susţine că au fost numai două perioade economice în istorie care pot fi descrise ca "depresiune". Este vorba despre anii de deflaţie şi instabilitate care a urmat Panicii din 1873 şi anii de şomaj în masă care au urmat crizei financiare din 1929 - 1931.

El susţine că economia mondială se află în acest moment în primele faze ale celei de-a treia "depresiuni".

"Mă tem că ne aflăm acum în etapele timpurii ale celei de-a treia depresiuni. Va semăna probabil mai degraba cu "Lunga Depresiune" decat cu mult mai severa "Marea Depresiune". Dar costul - suportat de economiile lumii si, in cele din urma, de milioanele de vieti ruinate de lipsa locurilor de munca - va fi imens", crede Paul Krugman.

Iar această a treia depresiune va fi, în opinia lui Paul Krugman un eşec al politicii. El atrage atenţia că guvernele din întreaga lume sunt obsedate de inflaţie, în timp ce adevăratul pericol este deflaţia.

"În 2008 şi în 2009 se părea că am tras lecţiile necesare din istorie. Spre deosebire de predecesorii lor, care au majorat rata dobânzii în faţa crizei financiare, liderii actuali ai Federal Reserve şi ai Băncii Centrale Europene au redus drastic ratele şi au sprijinit piaţa creditării. Spre deosebire de guvernele din trecut, care au încercat să-şi echilibreze bugetele în faţa unor economii în declin, guvernele actuale au permis majorarea deficitelor. Politici mai bune au permis lumii să evite un colaps complet: recesiunea adusă de criza financiară părea că s-a încheiat vara trecută" a scris economistul american.

Dar istoricii viitorului vor spune că acela nu a fost finalul celei de-a treia depresiuni, aşa cum relansarea economică din 1933 nu a marcat sfârşitul "Marii Depresiuni". După acel an, şomajul, în special cel pe termen lung a rămas la nivele ridicate foarte mult timp şi nici nu dădea semene de coborâre rapidă.

Laureatul premiului Nobel crede că atât Statele Unite ale Americii cât şi Europa sunt gata să cadă în capcana deflaţionistă, după modelul japonez. .

"În faţa acestui tablou sumbru, te-ai aştepta ca decidenţii politici să realizeze că nu au făcut suficient pentru a susţine relansarea. Dar nu: în decursul ultimelor luni a existat o uluitoare revenire a banilor scumpi şi a ortodoxiei bugetelor echilibrate", a explicat economistul.

În prezent, crede Krugman,  renaşterea acestei religii vechi este vizibilă în Europa, unde liderii par să-şi construiască argumentele din discursurile complete ale lui Herbert Hoover, susţinând că reducerea cheltuielilor guvernamentale şi majorarea taxelor va restabili încrederea mediului de afaceri.

El atrage atenţia însă,  că nici America nu se descurcă mult mai bine. "Deşi Federal Reserve pare conştientă de riscul deflaţionist, nu face nimic în acest sens. Administraţia Obama înţelege pericolul unei austerităţi financiare premature - dar din cauză că republicanii şi democraţii conservatori din Congres nu vor aproba ajutoare suplimentare pentru guvernele statelor federale, austeritatea se instalează sub forma reducerilor bugetare la nivelul statelor şi al administraţiei locale".

Această întoarcere negativă a politicilor economice este argumentată de linia dură a adepţilor austerităţii bugetare prin problemele cu care se confruntă Grecia.

"Este adevărat că investitorii în bonduri s-au îndreptat împotriva guvernelor cu deficite incomode. Dar nu există nicio dovadă că o austeritate fiscală pe termen scurt, pe fondul unei economii în depresiune, restabileşte încrederea investitorilor. Din contra: Grecia a fost de acord să impună o austeritate dură, doar pentru a se trezi că riscul asociat datoriei sale a crescut şi mai mult; Irlanda a impus reduceri drastice în sectorul public, doar pentru a fi tratată de pieţe drept un risc mai mare decat Spania", explică laureatul premiului Nobel.

"Este ca şi cum pieţele financiare înteleg ceea ce decidenţii politici par să nu înţeleagă: reducerea cheltuielilor în mijlocul unei depresiuni adânceşte căderea şi pavează calea spre deflaţie. Acesta este echivalentul unui proces de autodistrugere", a concluzionat Krugman

El susţine că preţul final al acestui triumf al ortodoxiei va fi plătit de zecile de milioane de şomeri care vor rămâne fără un loc de muncă pe o perioadă lungă de timp şi unii dintre ei, chiar nu vor mai munci niciodată.