Înainte de a le preda autorităţilor locale, Ministerul Sănătăţii reorganizează spitalele. Socoteala din birou are însă o logică pe care cei din teren nu o înţeleg. La spitalul din Mărăşeşti, judeţul Vrancea, au fost reduse 12 paturi de la chirurgie şi medicină internă, dar niciunul de la maternitate, deşi anul acesta nu s-a înregistrat nicio naştere. Chirurgul a rămas cu cinci paturi şi vrea să plece.
“Nu am nicio explicaţie. Sau poate cei de la minister au avut în vedere alte cerinţe pe care noi nu le ştim rostul. Sigur că în aceste condiţii se pot rezolva doar afecţiuni de complexitate mică şi în aceste condiţii am înţeles şi nemulţumirea medicului chirurg care a făcut cerere de a se detaşa la alt spital”, a declarar Constantin Barbu, directorul spitalului.
Dincolo de reorganizare, spitalele nu sunt dorite nici de autorităţile locale, care spun că nu vor să preia doar managementul fără surse de finanţare şi să îşi asume datoriile. Primarul oraşului spune intenţionează să propună ministerului un alt protocol.
“Nu poţi să vii cu un protocol stas şi să spui semnaţi-l pentru că aşa am hotărât noi. Eu am ticluit un protocol aşa cum convine Consiliului Local Mărăşeşti pe care o să îl discutăm cu Direcţia de Sănătate Publică. Dacă dumnealor vor aşa ceva bine, dacă nu înseamnă că ne ducem mai încolo cu tergiversările”, a declarat Constantin Vlase, primarul din Mărăşeşti.
Până în acest moment, în Vrancea a fost trecut în administrarea autorităţilor locale un singur spital: cel din Odobeşti.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M