După lăsarea întunericului, turiştii, trei băieţi şi o fată, nu au mai
găsit drumul de întoarcere. Astfel, ei au sunat la numărul de urgenţă 112.
Salvamontiştii şi jandarmii montani au
plecat imediat în ajutorul lor, însă turiştii nu ştiau locul în care se
află. Mai mult, ei au confundat marcajele traseului montan cu bornele
silvice.
''S-au orientat după un marcaj silvic care nu e trecut pe nicio hartă. A
trebuit să apelăm la un vânător din zonă care are harta ca să putem
ajunge la ei'', a declarat
salvamontistul Marin Amihai.
După ore întregi de căutări, turiştii au fost găsiţi teferi, încâlzindu-se la un foc. Turiştii au declarat că au luat o hartă de pe internet care nu era corespunzătoare cu drumul din pădure.
Autorităţile spun că turiştii au avut noroc că au scăpat teferi, pentru că terenul în zonă este periculos şi cu multe animale sălbatice.
Salvamontiştii spun că acesta nu este singurul caz de acest fel. În fiecare weekend, se petrec astfel de incidente cu toate că turiştii sunt atenţionaţi. Ei sunt rugaţi de fiecare dată să plece pe munte cu echipamentul necesar: bocanci, sac de dormit, îmbrăcăminte groasă, lanterne, telefoane încărcate.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M