Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Patru turişti cehi izolaţi în Masivul Făgăraş, recuperaţi de salvamontiştii argeşeni

Patru turişti cehi rămaşi izolaţi, sâmbătă seară, în zona Lacului Capra, din Masivul Făgăraş, la o altitudine de 2.200 metri, au fost recuperaţi, duminică, de către salvamontiştii argeşeni, după o acţiune care a durat trei ore şi jumătate, cei patru turişti fiind într-o stare relativ bună.

Salvamontiştii din Argeş i-au găsit pe turiştii cehi rătăciţi
Salvamontiştii din Argeş i-au găsit pe turiştii cehi rătăciţi / FOTO: Grup RC

Potrivit lui Cristian Toma, de la Salvamont Argeş, turiştii cehi rămaşi izolaţi, sâmbătă seară, au sunat la Dispeceratul Naţional Salvamont, iar o echipă formată din cinci salvamontişti argeşeni a acţionat în Masivul Făgăraş, în zona Lacului Capra, pentru coborârea tinerilor din munte, transmitecorespondentul MEDIAFAX.

"Am fost anunţaţi astăzi (n.r. - duminică) de Dispeceratul Naţional Salvamont că patru turişti cehi au rămas izolaţi, fiind surprinşi de vremea rea. Trebuie să vă spun că aseară (n.r. - sâmbătă seară) de la ora 21.00 a nins în Făgăraş la peste 2.000 de metri, iar zăpada s-a depus în strat de 15 centimetri peste stratul rămas, era pericol de alunecare şi au făcut bine că au rămas pe loc", a declarat Cristian Toma, de la Salvamont Argeş.

Potrivit sursei citate, este vorba despre patru tineri cu vârste în jur de 25 ani, pe care salvamontiştii i-au găsit adăpostiţi într-un cort de două persoane, dezorientaţi şi nemâncaţi de sâmbătă după-amiază, în condiţiile în care în zonă era ceaţă, frig şi vânt puternic.

"Aveau echipament doar de vară, i-am coborât în siguranţă, sunt sănătoşi, vor rămâne peste noapte la Refugiul Salvamont de la Cota 2000 şi urmează să plece mâine spre vârful Moldoveanu. Este un traseu periculos, ei sunt şi pentru prima data în România, dar nu-i putem opri", a mai declarat Cristian Toma.

La ora transmiterii acestei ştiri, acţiunea de coborâre a celor patru turişti cehi s-a încheiat după aproximativ trei ore şi jumătate, tinerii rămânând la Refugiul Salvamont Argeş de la Cota 2000, unde li s-a pregătit ceai cald, hrană şi locuri de dormit.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro