Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Patru proxeneţi din Iaşi şi Botoşani au fost condamnaţi la peste şase ani de închisoare

Tribunalul Iaşi a condamnat, marţi, patru inculpaţi pentru proxenetism şi trafic de persoane, pedepsele dispuse de judecători fiind de peste şase ani de închisoare cu executare în cazul fiecăruia dintre ei.

Proxeneţii vor ajunge la închisoare
Proxeneţii vor ajunge la închisoare / FOTO: observator.ro

Potrivit procurorilor DIICOT, cei patru inculpaţi, trei fraţi, din Iaşi, şi vărul acestora, din Botoşani, au racolat în perioada 2001 - 2008 zeci de tinere, în special din familii cu o situaţia materială precară, pe care le-au obligat să se prostitueze în Spania, dar şi unele cluburi din ţară. Printre tinerele racolate au fost şi minore, afirmă procurorii.

În acelaşi dosar, judecătorii au achitat o altă persoană acuzată de săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi trafic de persoane, respectiv o femeie din Botoşani, potrivit reprezentanţilor Tribunalului Iaşi.

Unul dintre bărbaţii condamnaţi a fost obligat de instanţă să plătească daune morale în valoare de 40.000 euro către o tânără care s-a constituit parte civilă în proces.

Anchetatorii au monitorizat grupul infracţional timp de şase luni în 2008, cele patru persoane fiind arestate preventiv în toamna aceluiaşi an. Procurorii au susţinut că, în urma săvârşirii infracţiunii de proxenetism, inculpaţii au obţinut profituri de câteva sute de mii de euro.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro