Poliţiştii au arestat, sâmbătă, patru membri ETA, în localitatea Cahors din sud-vestul Franţei. Ministrul spaniol de Interne a declarat că aceştia pregăteau un atentat cu maşină-capcană, relatează agenţia France Presse.

Oficialul spaniol a precizat că unul dintre cei patru este cel mai mare expert în fabricarea de bombe al organizaţiei. Ministrul de Interne de la Madrid a declarat că cei patru au participat la atentatul eşuat de săptămâna trecută din Castellon, când au aruncat în aer mai devreme o maşină de teamă că vor fi prinşi de autorităţi.

Totodată, cei patru au avut un rol important în atentatul de pe aeroportul din Madrid de pe 30 decembrie, soldat cu doi morţi, a precizat responsabilul spaniol. Potrivit AFP, locuinţa percheziţionată în Cahors era una dintre principalele baze operaţionale a organizaţiei ETA.