Au rămas fără apă pentru că nu şi-au plătit întreţinerea. Aproape o mie de oameni din Bacău trebuie să îşi cumpere apă de la magazin sau să meargă la fântână. Ei au fost pedepsiţi pentru că asociaţiile din care fac parte au restanţe la întreţinere de patru luni.
Cele patru asociaţii rămase fără apă au restanţe de peste 14.000 de lei.
Asociaţia nu s-a putut onora de facturi nici până la această dată. Ritmul încasărilor este foarte încet faţă de anii trecuţi nu ne putem achita nici măcar faţă de compania de apă, nu mai vorbim de CET, E-ON Gaz, lifturi. Luna trecută de la 44 de locatari am încasat 50 de lei, va dati seama. Restul dădeau din umeri că nu aveau bani, sunt în şomaj sau nu au serviciu", a precizat Adrian coman, administartor.
"Celelate asociaţii au achitat iar cele patru vor intra în debranşare. Este vorba de facturi la luna a 11-a. Din totalul respectiv au mai rămas pentru cele patru asociaţii, 14 mii lei. Vor fi afectaţi şi o parte din locatarii care sunt corecţi şi cu plata la zi", a spus directorul executiv al Companiei de Apă, Petruş Rădulescu.
Oamenii nu vor primi apă până când nu îşi vor achita datoriile.
Patru asociaţii de proprietari din Bacău au rămas fără apă rece
PUBLICAT
Marţi, 9 Februarie 2010 04:20
ACTUALIZAT
Miercuri, 10 Februarie 2010 00:14
SURSA
REALITATEA.NET
Datoriile la întreţinere ale asociaţiilor însumează 14.000 lei.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M