Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Patronii L'Oreal şi Peugeot, acuzaţi că au ascuns bani de fisc cu ajutorul ministrului Muncii

Ministrul Muncii din Franţa, Eric Woerth, a fost adus la un pas de demisie, fiind acuzat că a ajutat mari patroni de firme franceze să ascundă bani de fisc. Fost ministru al Bugetului din 2007 până în martie 2010 Woerth i-ar fi favorizat pe Liliane Bettencourt, patroana L'Oreal şi pe Robert Peugeot.

Erich şi Florence Woerth au ajutat-o pe Liliane Bettencourt să ascundă banii de Fisc
Erich şi Florence Woerth au ajutat-o pe Liliane Bettencourt să ascundă banii de Fisc / FOTO: internaute.com

Scandalul în care este implicat ministrul Muncii din Franţa ia proporţii. Eric Woerth ar putea fi nevoit să demisioneze, în ciuda susţinerii colegilor de Guvern şi a preşedintelui Sarkozy. Asta în condiţţile în care ministrul este însărcinat cu dificila reformă a pensiilor, proiect-far al sfârşitului de mandat al lui Nicolas Sarkozy.

În ciuda dezminţirilor sale, poziţia ministrului rămâne delicată. Situaţia fiscală a celei mai bogate femei din Franţa, Liliane Bettencourt şi a iubitului acesteia, fotograful  François-Marie Banier a fost înfăţişată fiscului de către justiţie încă din 2009. Deşi asupra artistului a fost deschisă o anchetă, patroana de la L'Oreal a rămas necercetată.

Mai mult, soţia ministrului a lucrat la una dintre societăţile care se ocupă de gestionarea fondurilor lui Liliane Bettencourt. Cel care a angajat-o, Patrice de Maistre, este administratorul averii patroanei. În 2008, Éric Woerth i-a înmânat personal Legiunea de Onoare lui Patrice de Maistre.

Forţat de difuzarea unor convorbiri telefonice piratate în care Liliane Bettencourt admitea că a ascuns bani şi că Palatul Elysee este implicat, Patrice de Maistre a recunoscut că patroana sa are 78 de milioane de euro plasaţi în conturi din Elveţia.

"Franţa nu este o republică fiscală bananieră (..) Eric Woerth este mai dergrabă un isteric al controlului fiscal. El a schimbat legea pentru a permite controale adevărate în paradisurile fiscale", a declarat unul dintre apropiaţii ministrului, înfuriat de noi acuze care i se aduc lui Woerth şi anume că l-ar fi ajutat şi pe Robert Puegeot.

Eric Woerth şi Robert Peugeot au luat cina împreună, chiar după ce la domiciliul patronului ar fi avut loc o spargere, pe 5 decembrie 2009. Au fost furate dintr-un seif lingouri de aur, bijuterii şi ceasuri, despre care, într-o primă fază, s-a spus că ar fi valorat 500.000 de euro.

Suma declarată ulterior a fost de 150.000 de euro, ceea ce l-a ferit pe Peugeot de o anchetă asupra orginii aurului şi un control fiscal.

Pe zi ce trece, se pare că Eric Woerth are mai multe dificultăţi în a-şi păstra fotoliul de ministru. Cu mai puţin de doi ani înainte de alegeri, Woerth ar putea fi sacrificat de către Sarkozy, în cazul în care va fi considerat o ameninţare pentru succesul partidului de la guvernământ.

 

 

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro