PAŞTE 2014 În vechime, atât în Bizanţ, cât şi la Curţile domneşti din Ţările Române, Floriile se prăznuiau cu multă solemnitate. Domnitorul Ţării Româneşti, însoţit de boierii săi, mergea la biserica Curţii Domneşti pentru a asculta slujba religioasă ce se desfăşura cu ocazia acestui eveniment. În biserică se cânta Polieleul şi erau împărţite tuturor lumânări de ceară aprinse, la fel ca la Paşte.
PAŞTE 2014 Sirianul Paul de Alep, însoţitorul mitropolitului Macarie, de la care avem o mulţime de date preţioase despre trecut, povesteşte că în dimineaţa duminicii Floriilor, în anul 1654, patriarhul Macarie a dăruit celor prezenţi ramuri înverzite de pom, precum şi flori albe culese de pe câmp, slujind, se înţelege, şi liturghia.
PAŞTE 2014 "Joia pocăinţei"
PAŞTE 2014 În cele trei seri din Săptămâna Mare, duminică spre luni, luni spre marţi şi marţi spre miercuri, Vodă mergea la biserica Curţii Domneşti cu toată boierimea şi asculta utrenia, adică slujba de seară. Miercuri dimineaţa era obiceiul de a se face maslu – adică ungerea cu ulei sfinţit însoţită de rugăciuni – în Spătăria cea mică, unde, pentru aceasta, erau adunaţi şi toţi boierii Curţii.
PAŞTE 2014 Maslul îl făcea mitropolitul, ajutat de arhierei şi de preoţii Curţii; şi după ce maslul lua sfârşit, marele vistiernic dădea cu mâna sa mitropolitului 4 galbeni, arhiereilor câte doi galbeni, iar preoţilor câte un galben. Fiecare boier mergea apoi în faţa voievodului să-şi ceară iertare dacă l-a supărat cu ceva, obicei care a fost transferat, mai pe urmă, zilei de joi.
PAŞTE 2014 În Joia Mare domnitorul mergea din nou la biserica Curţii, alături de toată boierimea; la finalul slujbei se ducea la toate icoanele, se închina şi îşi cerea şi el iertare de la toţi cei aflaţi înăuntrul edificiului sfânt, fiind apoi împărtăşit cu sfintele daruri.
După domnitor urmau feciorii săi şi apoi toţi boierii în funcţie de rang. Paul de Alep numea Joia Mare „joia pocăinţei”, deoarece aşa era socotită în ritualul bisericii bizantine şi slave ortodoxe. Dacă del Chiro afirmă, pentru domnia lui Constantin Brâncoveanu, că joia era ziua împărtăşaniei, Antim Ivireanu spune că boierii se cuminecau unii joi, alţii sâmbătă ori duminică.
PAŞTE 2014 Spălarea rituală a picioarelor, obicei strict ţinut la Curtea Domnească din Bucureşti
După împărtăşanie, boierii erau cinstiţi de domnitor cu un pahar de vin şi apoi cu câte o cafea, trataţia fiind urmată de ritualul „spălării picioarelor”. La 1762, aceasta nu era o ceremonie obligatorie – aşa cum arată Paul de Alep că se întâmpla în timpul domniei lui Matei Basarab – ci se îndeplinea la dorinţa voievodului, participând atât domnitorul cu boierii, cât şi Doamna cu jupânesele ei.
Obiceiul spălării picioarelor se făcea în amintirea faptului că şi Iisus a spălat picioarele Apostolilor, ucenicii săi, şi s-a ţinut un timp la Curtea Domnească din Bucureşti mai strict decât în oricare altă ţară europeană din apus. El se desfăşura în curtea Palatului domnesc, dacă timpul o permitea, iar cel care o săvârşea era mitropolitul ţării, după rânduiala bisericii.
Mitropolitul începea prin a-şi alege preoţii care urmau să joace rolurile celor 12 apostoli. Înainte de a începe spălarea pe picioare a acestora, mitropolitul primea de la vistierie o fotă din cele bune, pe care o punea de jur împrejurul lui, ca un fel de şorţ, un burete şi un prosop. În apropiere se aşeza un vas din argint, dar şi ibrice de argint, ori din alt metal.
Unul dintre preoţi sau dintre diaconi citea din Evanghelia lui Ioan, în aşa fel încât toate acţiunile mitropolitului să corespundă versetelor din Biblie. După ce spăla rând pe rând picioarele ucenicilor, le ştergea cu prosopul. La final, mitropolitul se îmbrăca în veşmintele arhiereşti pe care le scosese înainte de a începe ritualul şi făcea o serie de mătănii în faţa vasului cu apă, în care îşi înmuia degetele şi făcea cruce. Vasul cu apă era apoi dus de către un preot la domnitor, care îşi făcea şi el cruce, atingând apa din vas.
După terminarea spălării rituale a picioarelor, domnitorul mergea în odăile sale din palat, iar boierii plecau către conace. Era obiceiul să se dea celui ce ţinuse locul lui Iuda, adică apostolului care l-a vândut pe Iisus, zece lei şi un postav care costa 1 leu cotul (cotul era o unitate de măsură a textilelor).
Citeşte mai mult pe financiarul.ro.
