Cedare de suveranitate. Pîrvulescu: Am putea fi nevoiţi să modificăm art.1 din Constituţie

Pârvulescu: După 2014, am putea fi nevoiţi să modificăm art.1 din Constituţie
Pârvulescu: După 2014, am putea fi nevoiţi să modificăm art.1 din Constituţie

Preşedintele Forumului Constituţional, Cristian Pîrvulescu, afirmă că, în condiţiile în care va fi realizat un nou tratat european, peste câţiva ani, România ar putea fi nevoită să modifice articolul 1 din Constituţie, pentru a "oferi mai clar elementele de suveranitate Bruxelles-ului".

53 COMENTARII

Cristian Pîrvulescu a declarat, miercuri, la Târgu Mureş, că modificarea articolului 1 din Constituţie a fost "problema cea mai controversată" în cele peste 30 de întâlniri avute până acum în ţară.

Pîrvulescu a spus că, fiind vorba de o procedură de revizuire a Constituţiei, crede că anul acesta "nu se va umbla la articolul 1", explicând că sunt limite care prevăd că nu pot fi revizuite articolele privind "caracterul unitar, naţional, indivizibil, suveran, al statului, forma de guvernământ, limba naţională", însă, pe de altă parte, există şi propuneri pentru o nouă Constituţie, "care să ţină cont şi de noul cadru european".

"În măsura în care un nou tratat european urmează să fie realizat în perspectiva câtorva ani, probabil după alegerilor europene din 2014, s-ar putea să fim nevoiţi să modificăm articolul 1. Altfel spus, să oferim mai clar elementele de suveranitate Bruxelles-ului, pentru că în momentul de faţă există doar un articol foarte vag în Constituţie în ceea ce priveşte relaţiile noastre cu Uniunea Europeană. Doamna Merkel explica în ultimele zile că pentru ieşirea din criză este nevoie de o cedare mai clară de suveranitate. Or, asta va presupune, nu numai în cazul nostru, al Franţei şi al altor state, modificarea acelor articole care sunt protejate de articolele speciale privind limitarea modificării constituţionale. Cred că, în România, anul acesta nu se va umbla la articolul 1, dar odată dezbaterea începută, cu proxima modificare constituţională, care ar putea avea loc în câţiva ani, s-ar putea discuta despre, eventual, o nouă Constituţie, pentru că altfel nu văd soluţia", a afirmat el.

Pîrvulescu a spus că o discuţie serioasă la nivelul întregii societăţi româneşti este necesară, întrucât "există foarte multă emotivitate", iar problema naţională este privită foarte serios, astfel că "există riscuri importante dacă politicienii vor trece dincolo de o anumită graniţă pe care cetăţenii o consideră de netrecut".

El a arătat că până în acest moment s-au strâns propuneri pentru modificarea tuturor articolelor din Constituţie, iar "unele sunt contradictorii". "Deci noi vom pune, pe de o parte, în atenţia Comisiei de la Veneţia, la începutul lunii mai, şi apoi în atenţia Parlamentului, prin raport, la mijlocul lunii mai, o cantitate mare de materiale de analizat. Sper ca Parlamentul să aibă şi capacitatea, şi răbdarea şi coerenţa pentru a oferi o Constituţie mai bună României. Comisia parlamentară nu poate să nu ţină cont de raportul constituţional pentru că îl aşteaptă, nu lucrează în momentul de faţă. Dacă vor fi ocolite propuneri importante făcute în cadrul dezbaterilor din forum şi care au la bază un consens cvasigeneral, atunci voi anunţa acest lucru şi îmi voi anunţa dezacordul faţă de comisia parlamentară", a afirmat Pârvulescu.

El a arătat că, spre exemplu, s-au făcut propuneri privind "o depolitizare mai clară" a Curţii Constituţionale, "o mai clară definire a criteriilor de admitere" în CCR şi o creştere, eventual, a numărului de judecători.
"Discuţiile mult mai aprinse privesc statutul procurorilor în cadrul magistraturii - am avut la multe întâlniri şi reprezentanţi ai magistraţilor, judecători sau procurori - şi acolo există propuneri care vizează sau trecerea procurorilor în rândul funcţionarilor publici sau definirea lor ca magistraţi speciali, datorită confuziilor care există în momentul de faţă în România", a explicat Pârvulescu. El s-a aflat la Târgu Mureş pentru o dezbatere privind rezuirea Constituţiei.

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

18 -2
sca
25 apr 16:28
Sefii nostri sunt ata de jalnici incat nu au atata demnitate incat sa spuna adevarul. Suveranitatea va fi cedata iar motivul nu este economic. Motivul este controlul absolut pe care unii vor sa-l detina si-l vor detine. Acestea sunt marii bogati ai lumii care detin companiile iar sefii nostri sunt doar niste marionete sau modern spus, oameni de lobby pentru aceste companii. Acesti oameni foarte bogati sunt si foarte denaturati psihic asa incat nu se mai multumesc cu bogatia, vor tot controlul. Efectiv ei nu mai suporta oamenii obisnuiti si-i vor asupri, umili si-i vor impinge pana la marginea lumii ca sa nu-i mai vada. Suntem prea multi pentru cat spatiu au ei nevoie iar globalizarea ii va ajuta sa ne decimeze. Vor urma legi din ce in ce mai restrictive, taxe, sters, foamete intretinuta, vor dezvolta in om un simt de autoanvinovatire incat acesta se va sinucide gandindu-se ca a trait prea mult si a mancat bugetul statului. Tarile puteau sa existe foarte bine independente si suverane ca pana avantajul globalizarii sa ne infunde in aceasta criza. Doar ca istoria se repeta. La un moment dat cineva va lua barda si va face deprtate pentru o clipa....
Răspunde
14 -1
R-Volt
25 apr 16:27
Faptul ca facem parte din UE si suntem deschisi la globalizare ne impiedica sa ne dezvoltam ca tara, la ora actuala. Oricat am incerca, cei care sunt deja puternici ne blocheaza, uneori nici macar neaparat cu intentie. Avem nevoie de o perioada autarhica, in care sa ne dezvoltam economia autohtona, pentru a putea apoi face fata competitiei. Iar modul cum e gandit UE la ora actuala creeaza cu pasi mici un monstru totalitar. Drumul spre iad e pavat cu bune intentii, dar tot in iad duce. Ceva de genul UE, dar democratic, ar putea functiona doar daca s-ar gasi o cale de a inlocui asa zisa "democratie" reprezentativa (adica gasti politice ce depind in fapt de diverse lobby-uri, nu de populatie) cu o forma practic aplicabila de democratie directa, unde populatia, sau cel putin cei potential afectati de o masura sau reglementare, hotarasc liber si direct asupra acelui lucru. Pana nu putem implementa asa ceva, ar fi bine sa ne abtinem de la constructii de genul SUE.
Răspunde
14 -1
Aramis
25 apr 16:24
Cate state au fost de acord cu al doilea razboi mondial? Tavalugul pornit de nemti a fost aproape de neoprit! Daca Germania invata din greselile lui Napoleon (de a se opri la rusi) se ajungea la ceea ce este in ziua de azi de mult... si prin razboi!

Acum, germanii, avand lectia extrem de bine pregatita si beneficiind de ajutorul unor prosti, tradatori si oameni fara de tara/capatai sunt iarasi aproape de neoprit!

In anii 40 puteam vorbi de un viol... Acum, ne-au pacalit si ne-am dat singuri chiloteii jos!!!
Răspunde
3 -10
prea curios
25 apr 17:41
4 Bă' da tare pr0st eşti, iar ai apărut să spui t î m p e n i i ===============D
11 -2
sdc
25 apr 16:21
Sefii nostri sunt ata de jalnici incat nu au atata demnitate incat sa spuna adevarul. Suveranitatea va fi cedata iar motivul nu este economic. Motivul este controlul absolut pe care unii vor sa-l detina si-l vor detine. Acestea sunt marii bogati ai lumii care detin companiile iar sefii nostri sunt doar niste marionete sau modern spus, oameni de lobby pentru aceste companii. Acesti oameni foarte bogati sunt si foarte denaturati psihic asa incat nu se mai multumesc cu bogatia, vor tot controlul. Efectiv ei nu mai suporta oamenii obisnuiti si-i vor asupri, umili si-i vor impinge pana la marginea lumii ca sa nu-i mai vada. Suntem prea multi pentru cat spatiu au ei nevoie iar globalizarea ii va ajuta sa ne decimeze. Vor urma legi din ce in ce mai restrictive, taxe, sters, foamete intretinuta, vor dezvolta in om un simt de autoanvinovatire incat acesta se va sinucide gandindu-se ca a trait prea mult si a mancat bugetul statului. Tarile puteau sa existe foarte bine independente si suverane ca pana avantajul globalizarii sa ne infunde in aceasta criza. Doar ca istoria se repeta. La un moment dat cineva va lua barda si va face deprtate pentru o clipa....
Răspunde
15 -2
bb.dk
25 apr 13:46
si daca cedam suveranitatea .... cui o acordam cine va fi noul beneficiar al suveranitatii Romaniei conform principiului nazist o singura turma si un singur pastor care va conduce cu un toiag de fier NATO natiunile pamintului de ce sa cedez in favoarea lui Shimon Perez care a afirmat ca a cumparat deja Romania Polonia si Ungaria dece sa cedez in fata lui Moise si Dvid sau Haliburton Celsea Clinton Blak Water FMI BCE etc ptr ce au luptat stramosii nostri sute de ani ptr ce am fosr generatii de sacrificiu in mina intereselor straine nicodata nu vom ceda negocia suveranitatea nationala in favoarea Neamtului Rusului Americanului
Răspunde
Comentariu ascuns datorită voturilor negative ale vizitatorilor. Click aici pentru vizualizare.
22 -7
prea serios
25 apr 11:08
3 Da, trebuie inceput cu ungurii, care sunt corp strain in inima europei. Si cu toti alogenii internationalisti fara tara de pe la Bruxelles.
1 -1
imre
26 apr 08:40
6 ,,prea serios"- cum se prezinta situatia acum, NU ungurii sunt un ,,corp strain" in inima Europei, ci VOI! Numai in ochii vostrii suntem ,,un corp strain". Si raminem in continuare!!!
14 -6
Shark
25 apr 10:37
mai presedinte mai ... fa-ti un serviciu ... sinucide-te !
Răspunde
Comentariu ascuns datorită voturilor negative ale vizitatorilor. Click aici pentru vizualizare.
17 -4
Hmmm
25 apr 10:45
5 Numai ca nu va fi o federatie de tip SUA, ci una de tip URSS, chiar daca fara comunismul clasic. Iar actorii cei mai puternici pe scena globala nu mai sunt deloc statele, fie ele si SUA sau Japonia, cum era cand s-a pornit procesul cu zeci de ani in urma, ci transnationalele, care n-au tara, n-au muma, n-au tata. Oricum, popoarele europene nu au mai nimic de castigat din asa o uniune, dar au foarte mult de pierdut, atat la nivel de natiuni, cat si de indivizi.
12 0
Hmmm
25 apr 15:45
8 @radukku "cand spui ca "UE va fi un URSS fara comunism" echivaleaza cu afirmatia "UE va fi ca SUA"." - nu echivaleaza. In URSS, statele si cetatenii nu erau realmente egali. Politica interna a fost una coloniala, rusii stapani peste restul. Si asta nu avea legatura cu comunismul. Exista si alte tipuri de totalitarism decat cel comunist. Nici Rusia actuala, care e tot o federatie, nu mai e tocmai o tara comunista, dar nici o democratie reala nu este. Eventual este daca o compari cu Coreea de Nord. Nici SUA nu e tocmai un ideal de democratie, depinde cu ce o compari. Daca o compari cu URSS, este, daca o compari cu Islanda, sau Elvetia, ca sa luam o alta federatie, nu este. Exista multe diferente intre Europa si SUA. Europa are natiuni autohtone cu o istorie proprie. O uniune a statelor europene, de cate ori s-a facut, a avut ca rezultat imperii nedemocratice. Asta va fi si acum rezultatul, daca centralizarea merge inainte. Inevitabil, chiar daca nu asta ar fi intentia nimanui la ora actuala. Viziunea cu multinationalele nu e deloc depasita, mai ales in conditiile globalizarii, cand multinationalele nu mai depind de un guvern anume. Si daca tinem cont ca in spatele lor se afla o forta si mai mare, estabilishmentul financiar bancar transnational.
@DKK China nu e model nici dpdv economic, nu doar politic. Cea mai mare parte a populatiei este foarte saraca, in ciuda cresterii economice, iar mediul e facut praf, ceea ce va duce la consecinte grave in curand. Ideea ta cu sacrificiul unei clase sociale (adica mai toti in afara catorva privilegiati de sistem, nu neaparat mai valorosi, ba de multe ori chiar dimpotriva) e cel putin ciudata. Pentru cine e atunci cresterea economica, daca nu pentru populatie? Pentru o abstractiune, ca sa dea bine pe hartie? Iar exemplul tarilor nordice, cu un nivel de trai relativ ridicat pentru toata lumea, iti infirma teoria. De ce aceste tari pot? Tocmai pentru ca sunt mici ca populatie, iar in astfel de tari individul are valoare. In
11 0
Hmmm
25 apr 15:47
7 Intr-un colos nu mai are, e cantitate neglijabila si dispensabila. Si mai e o vorba : nu pune niciodata toate ouale in acelasi cos! Tocmai competitia intre tarile europene independente a facut ca Europa sa insemne ceva in istorie. Tocmai interconexiunea prea stransa din ultimele decenii a tarat azi Europa in mocirla. Toata.
20 -5
Trondheim
25 apr 10:30
Iesiti naibii din UE pana nu veti fi distrusi. Sa stiti ca si in statele dezvoltate din UE se baga incetisor, incetisor, legi tot mai represive. Iar voi (eu nu mai stau in Ro) veti fi tratati si mai rau, ca cetateni de rangul 2, nu va fi o federatie unde toti au drepturi egale, ca in SUA, ci una in care o tara (Germania) sau un grup de tari eventual din jurul ei vor detine suprematia, iar restul vor fi tratate ca niste colonii, de unde se va exploata totul si unde se vor arunca toate deseurile. Pe modelul URSS, unde mama Rusia era stapana!
Răspunde
Comentariu ascuns datorită voturilor negative ale vizitatorilor. Click aici pentru vizualizare.
20 -2
@Ion
25 apr 10:01
8 Inseamna ca e timpul sa devenim, mai Janos !
Afișează mai multe comentarii
print