Un grup de cercetători a descoperit cum se poate afla unde a fost o persoană prin analiza părului. Ei oferă astfel un nou instrument pentru cei care conduc anchete pentru identificarea cadavrelor sau găsirea criminalilor.

Cercetătorii au explicat că variaţiile în izotopii de hidrogen şi oxigen care să găsec în firele de păr pot fi legate de apa pe care oamenii o beau de la robinet, diferită de la o regiune la alta, şi pot oferi astfel informaţii despre locurile unde a trăit un om.

"La persoanele cu părul lung se poate citi o lungă poveste", a precizat geologul de la Univesitatea Utah, Thure Cerling.

Cerling şi James Ehleringer, profesor de biologie la aceeaşi universitate, au elaborat un dosar care conţine diferenţele regionale între izotopii de hidorgen şi oxigen prezenţi în apa de la robinetele a 65 de oraşse americane, diferenţe datorate precipitaţiilor şi evaporărilor, şi, confruntându-i cu firele de păr ale locuitorilor, au obţinut o legătură.

Cerling a explicat că apa băută lasă o urmă în izotopii firelor de păr care cresc. Chiar şi cei care beau apă îmbuteliată, folosesc apa de la robinet pentru ceaiuri, cafea sau diverse mâncăruri. "Se foloseşte foarte multă apă locală în diversele activităţi cotidiene", a precizat el.

Poliţia este foarte entuziasmată de această descoperire, dar Cerling a subliniat că ea poate fi folosită şi în alte domenii, precum antropologia sau arheologia.

Sursa: Yahoo News