Părul alb va rămâne istorie: Un nou medicament ar putea reface culoarea naturală a părului
Oamenii de ştiinţă au făcut o descoperire care va însenina vieţile a milioane de persoane: medicamentul care readuce culoarea originală a părului devenit alb.
Cercetătorii speră ca medicamentul să fie transformat într-un şampon ce va putea fi folosit ca alternativă la vopsit, informează Daily Mail.
Medicamentul, denumit K(D)PT, se concentrează asupra producerii pigmenţilor în mostrele de păr testate în laborator.
Cercetătorul dr. Ralf Paus, de la Universitatea Manchester şi Universitatea Lubeck din Germania, a declarat că medicamentul merită să fie considerat drept un nou agent împotriva albirii.
Nina Goad, de la British Association for Dermatologists, a descris acest studiu drept un pas extrem de important. Goad a subliniat însă că K(D)PT se află încă în faza de cercetare şi nu este gata pentru a fi folosit asupra pacienţilor.
Medicamentul are efect, momentan, doar asupra persoanelor cu păr alb survenit în urma unor leziuni sau boli. Cercetătorii spun însă că este posibil ca şi părul devenit alb în urma îmbătrânirii să revină la culoarea originală.
Hormonul sintetic din medicament a fost folosit în laborator doar pe mostre de păr şi nu este încă gata pentru testele asupra oamenilor.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

