Apelul clubului Partizan Belgrad a fost respins de către Comitetul de Apel al UEFA, iar formaţia a fost descalificată din ediţia 2007/2008 a Cupei UEFA, în urma incidentelor care au avut loc la 19 iulie, în timpul meciului cu NK Zrinjski, din Bosnia-Herţegovina, informează site-ul forului european.
Clubul Partizan Belgrad a fost descalificat din Cupa UEFA de către Comisia de Disciplină şi Control, luna trecută, din cauza comportamentului violent al fanilor echipei în timpul meciului cu Mostar, din turul primului tur preliminar. Formaţia a fost amendată cu aproximativ 30.000 de euro şi a depus apel la decizia forului european, care a decis să amâne punerea în aplicare a sancţiunii, şi Partizan a putut disputa şi manşa retur a întâlnirii cu Zrinjski, iar scorul general a fost de 11-1 în favoarea belgrădenilor.
Cei aproximativ 1.000 de fani ai lui Partizan au aruncat cu pietre şi petarde în forţele de securitate, care au reuşit cu greu să restabilească ordinea. Arbitrul italian Andreea de Marco a fost nevoit să întrerupă meciul aproximativ zece minute, până când poliţia a reuşit să readucă situaţia sub control. Imaginile televizate au arătat că au fost foarte puţine forţe de ordine plasate în zona de risc, în cel de-al doilea meci din cupele europene între o formaţie bosniacă şi una din Serbia.
În urma decizie de excludere a lui Partizan din Cupa UEFA, Zrinjski va evolua în turul II preliminar al Cupei UEFA împotriva echipei FK Rabotnicki, prima manşă urmând să aibă loc în Macedonia, la 16 august, iar returul la 30 august.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M