"Prioritatea mea nu este legată de un eventual al doilea mandat, ci de realizarea unui guvern care să respecte cele două condiţii: repectarea voinţei populaţiei şi susţinerea în parlament pentru a trece legi. Este foarte important ca partidele când se gândesc la viitorul guvern să reflecteze şi la oamenii propuşi. Al treilea obiectiv al consultărilor de astăzi este modul în care se înţeleg priorităţile viitoare ale ţării. Doctrina partidelor este foarte importantă, dar în viitor va trebui să guvernăm pornind de la priorităţi. Esenţa evoluţiilor viitoare este legată de priorităţile viitoare al României", a mai afirmat preşedintele.
Preşedintele Traian Băsescu a explicat că art. 103 din Constituţie vorbeşte despre desemnarea premierului de către preşedinte, în urma consultărilor cu partidul care are majoritatea în Parlament sau în condiţiile în care există, o majoritate a partidelor reprezentate.
"În consultarea partidelor voi avea în vedere tot timpul ponderea acestora prin mandate exprimate în Parlament. Aşa am făcut şi în 2004 când între Alianţa DA şi PSD a fost o diferenţă de un mandat. Am invitat partidele la consultări în oridinea crescătoare a mandatelor", a spus preşedintele care a menţionat că scrisorile au fost trimise către partide imediat după anunţarea rezultatelor.
"PSD este câştigătorul moral al alegerilor parlamentare, în timp ce PD-L este câştigătorul de facto, pentru că a strâns cu trei mandate în plus", aceasta este precizarea preşedintelui Traian Băsescu.
Indirect, şeful statului a lovit în PNL, partidul care a avut cele mai multe mandate câştigate de candidaţi de pe locurile doi sau trei.
Grupul minorităţilor a fost prezent la consultări de la ora 10.00, a fost urmat de UDMR, la ora 11.00, apoi de liberali, la ora 12.00. PSD şi PC au fost chemate la ora 13.00, iar PD-L, la ora 14.00.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M