Parlamentul de la Chişinău a aprobat ieri într-o şedinţă extraordinară noul guvern şi programul acestuia, care îşi propune relaţii de bună vecinătate cu UE, inclusiv cu România, şi în care Andrei Stratan îşi păstrează portofoliul de ministru de Externe.

Noul guvern, care a fost aprobat astăzi cu 56 de voturi pentru - 55 ale comuniştilor şi unul al unui deputat neafiliat - ar urma să funcţioneze până la alegerile parlamentare din martie 2009. Programul noului Guvern este întitulat "Progres şi integrare" şi prevede apropierea Republicii Moldova de UE.

Noul Guvern de la Chişinău îşi propune să contruiască relaţii de bună vecinătate cu Uniunea Europeană, "acest lucru înseamnând şi relaţii constructive cu România, în primul rând din perspectiva respectării intereselor politice şi economice ale Republicii Moldova", a declarat noul premier moldovean Zinaida Greceanîi, răspunzând la una din întrebările deputaţilor din opoziţie. Ea nu a răspuns în niciun fel la întrebarea dacă va da sau nu indicaţii pentru scoaterea sârmei ghimpate de la frontiera de la Prut, afirmând că "aceasta nu este o întrebare".

Zece miniştri din cei 16 din Guvernul Tarlev şi-au păstrat portofoliile, ministrul Economiei Igor Dodon fiind avansat şi în funcţia de prim-vicepremier. Pe lângă funcţia de premier, în noul Guvern vor mai fi alte cinci femei. A fost schimbat ministrul Finanţelor, în funcţie fiind numită fosta subalternă a Zinaidei Greceanîi, Mariana Durleşteanu, care în ultimii ani a fost ambasador al Republicii Moldova la Londra. Ministru al Educaţiei a fost numită Larisa Şavga, ministru al Sănătăţii - Larisa Cătrinici, iar ministru al Protecţiei Sociale - Galina Balmoş. Au mai fost schimbaţi ministrul de Interne şi cel al Dezvoltării Informaţionale şi a fost numit un nou ministru pentru nou creatul Minister al Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului.

Noul premier moldovean Zinaida Greceanîi este născută în 1956 în Federţaia Rusă unde i-au fost deportaţi părinţii. La sfârşitul anilor '60, Greceanîi s-a stabilit la Chişinău, unde a făcut Colegiul financiar-bancar şi Facultatea de Economie a Universităţii de stat. A lucrat mulţi ani în Ministerul de Finanţe, iar în 2002 a fost numită ministru de Finanţe. Din 2005, Zinaida Greceanîi a fost prim-vicepremier pentru probleme macroeconomice în guvernul Tarlev şi este copreşedinte al Comisiei interguvernamentale de cooperare comercial-economică cu Federaţia Rusă.

Sursa: NewsIn