Partidul conservator al lui Gruevski (VMRO-DPMNE) a câştigat cu o majoritate absolută alegerile legislative anticipate de la 1 iunie, însă a încheiat o alianţă cu principala formaţiune politică albaneză, Uniunea democratică pentru integrare (DUI), în vederea formării guvernului.
Principalele partide ale opoziţiei, Uniunea social-democrată macedoneană (SDSM) şi Partidul democratic al albanezilor (DPA), care boicotează lucrările Parlamentului, nu au asistat la vot. SDSM a decis în urmă cu zece zile boicotarea lucrărilor Parlamentului, din cauza arestării vicepreşedintelui partidului, Zoran Zaev, acuzat de implicare în "crima organizată" şi abuz de putere. DPA nu participă la lucrările Parlamentului, pentru că a contestat rezultatele alegerilor din regiunile majoritar albaneze.
"Vom munci zi şi noapte pentru a deveni ţară membră UE şi NATO", a declarat în faţa deputaţilor premierul macedonean. "Însă, dacă Grecia decide să ne închidă uşile care duc la aceste obiective, vom lucra la o strategie pentru stabilitate şi dezvoltare economică şi democratică, chiar şi în astfel de condiţii", a subliniat el.
Grecia blochează din 1991 recunoaşterea internaţională a Macedoniei, sub acest nume, spunând că acesta face parte din patrimoniul istoric naţional. Macedonia a fost admisă în ONU în 1993 sub numele provizoriu de "Fosta republică iugoslavă a Macedoniei". În aprilie, Grecia a blocat invitarea acestei ţări să adere la NATO, la summitul de la Bucureşti, până la soluţionarea litigiului.
Gruevski s-a angajat să asigure o creştere economică de peste 6%, să atragă investiţii străine, să modernizeze infrastructurile ţării, dar şi să susţină eforturile în domeniul dezvoltării tehnologiei informatice. Noul premier a mai promis şi lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate, dar şi ameliorarea relaţiilor interetnice.
Partidul lui Gruevski are 63 de mandate în Parlament, urmat de SDSM, cu 27. Partener al partidului de guvernare, DUI, are 18 deputaţi, DPA 11 şi Partidul pentru un viitor european (opoziţie) 1 mandat.
Noul guvern a fost creat după alegerile legislative marcate de violenţe între susţinătorii celor două partide albaneze, DUI şi DPA. Violenţele, care s-au soldat cu un mort şi circa zece răniţi, au făcut ca aproape 10% dintre alegători să revină la urne pentru a vota.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M