Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Parlamentul European: Croaţia, în drum spre aderare, Turcia nu şi-a îndeplinit angajamentele

Daca Turcia continuă să nu deschidă porturile şi aeroporturile pentru navele si avioanele cipriote grecesti, acest fapt ar putea afecta în mod serios procesul de negociere, avertizează deputaţii europeni.

Croaţia se apropie de UE
Croaţia se apropie de UE

Parlamentul European a evaluat pozitiv eforturile depuse în 2009 de către Croaţia şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei pentru aderarea la Uniunea Europeană.  Parlamentul s-a exprimat şi cu privire la progresul limitat înregistrat de Turcia în îndeplinirea criteriilor de la Copenhaga, arată un comunicat de presă.

Negocierile de aderare cu Croaţia ar putea fi finalizate în 2010, iar aderarea Croaţiei ar putea da un "impuls pozitiv" procesului de integrare în UE a celorlalte state din Balcanii de Vest, se arată în rezoluţia elaborată de Hannes Swoboda, adoptată cu 582 de voturi pentru, 24 împotriva şi 37 de abtineri. Deputaţii şi-au exprimat totuşi îngrijorarea faţă de scăderea sprijinului public din Croaţia pentru integrarea în UE şi recomandă Consiliului deschiderea cât mai curând posibil a capitolului de negociere "Justitie şi Drepturi Fundamentale." Din cele 35 de capitole, 28 au fost deschise si 17 au fost închise în mod provizoriu.

În ceea ce priveşte Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei, deputaţii speră ca negocierile de aderare să fie iniţiate "în viitorul apropiat", solicitând în acelaşi timp Consiliului să confirme în cadrul summitului european din martie 2010 că acceptă recomandarea Comisiei de începere a negocierilor. În rezoluţia elaborată de Zoran Thaler, adoptată cu 548 de voturi pentru, 45 împotriva si 35 de abtineri, se salută "iniţiativa noului guvern grec, care sugerează, în mod simbolic şi motivaţional, anul 2014 ca data-ţintă pentru aderarea la UE a tarilor din regiunea Balcanilor de Vest."

Potrivit rezoluţiei elaborată de Ria Oomen-Ruijten şi adoptată prin vot liber, progresele Turciei în a adopta reforme concrete au fost limitate în 2009.

Deputatii europeni deplâng nerespectarea de patru ani consecutivi a angajamentelor ce decurg din Protocolul aditional la Acordul de asociere CE-Turcia. Daca Turcia continuă să nu deschidă porturile şi aeroporturile pentru navele si avioanele cipriote grecesti, acest fapt ar putea afecta în mod serios procesul de negociere", avertizează aceştia. Guvernului turc i se solicită să contribuie "în mod concret" la stabilirea unei solutii globale privind problema Ciprului. Prin retragerea imediata a fortelor turce si permitându-le celor doi lideri sa negocieze în libertate viitorul tarii lor, Turcia ar facilita asigurarea unui climat adecvat negocierilor.

Aceştia salută semnarea de către Turcia a Acordului interguvernamental privind gazoductul Nabucco, a cărui punere în aplicare ramâne una dintre priorităţile cele mai importante ale UE în materie de securitate a energiei, si solicita deschiderea capitolului privind energia în negocierile de aderare.

În final, deputatii îşi exprimă regretul faţă de recentele decizii ale Curţii constituţionale de la Ankara, si anume interzicerea partidului pro-kurd pentru o Societate Democratica (DTP) si anularea legislatiei care limita jurisdictia tribunalelor militare.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro