Parlamentarii care nu vor mai fi aleşi vor fi şomeri de lux pentru 3 luni
Senatorii şi deputaţii care, după alegerile din 30 noiembrie, nu vor mai prinde un loc în Parlament, vor fi şomeri de lux pentru 3 luni. Prevăzători, aleşii şi-au votat încă de acum doi ani o serie de drepturi care ar trebui să le asigure o tranziţie uşoară de la banca din Parlament la noul loc de muncă.
"După expirarea mandatului, deputaţii şi senatorii care nu au mai fost
aleşi şi nici nu beneficiază de pensie sau de altă sursă de venit
beneficiază în continuare, pe o perioadă de cel mult 3 luni, de o
indemnizaţie tranzitorie din partea Camerei respective".
Prevederea introdusă în Statutul senatorilor şi deputaţilor nu
precizează dacă parlamentarul şomer trebuie să prezinte documente din
care să rezulte că nu are cu ce trăi. Prin urmare, el poate liniştit să
încaseze banii pe trei luni, pe baza unei simple declaraţii pe propria
răspundere.
O indemnizaţie de parlamentar ajunge la 4600 de
lei lunar. Aşadar, pe trei luni, fostul ales încasează 13.800 de lei.
În comparaţie cu un şomer obişnuit, asta înseamnă cam de 3 ori mai
mult. Ajutorul de şomaj este de 450 de lei pe lună, timp de maximum un
an, deci 5400 de lei într-un an. Spre deosebire de parlamentarul şomer,
celui obişnuit i se cer o groază de acte, iar dosarul de şomaj este
verificat la sânge.
Beneficiile foştilor parlamentari nu se opresc aici. Dacă tot s-au
obişnuit să călătorească mult în ţară, nu vor trece brusc la
sedentarism. Parlamentul le mai decontează foştilor aleşi
şase călătorii la clasa 1 cu avionul, trenul sau vaporul. Dacă aleg să
circule cu autoturismul personal, timp de 30 de zile o pot face pe
banii Camerei sau Senatului, care le decontează 9,5 litri de benzină la
suta de kilometri. De ce? Ca să-şi facă lichidarea, spune textul legii
privind statutul deputaţilor şi senatorilor. Aceste prevederi au fost
introduse în 2006, iar unul dintre argumentele invocate a fost acela că
parlamentarii nu beneficiază de ajutor de şomaj.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 





2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni
Ministrul Berca despre inundaţii
Clujul in Realitate 13.02.2012
O bătrâna a murit după ce a căzut...








Feedback

