Românii care au profitat de săptămâna uşilor deschise la Parlament au experimentat rolul de deputat. Cei care au vizitat astăzi Casa Poporului au intrat în sala de plen a Camerei Deputaţilor şi şi-au făcut fotografii pe scaunul preşedintelui Camerei.

După numai câteva minute petrecute în sală, vizitatotii au descoperit secretul somnolenţei parlamentarilor: înăuntru e prea cald, iar fotoliile sunt "prea" confortabile.

În timp ce unii dintre vizitatori stăteau la coadă ca să încerce senzaţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, ceilalţi au început "dezbaterile".

Vizitatorii Camerei Deputaţilor au testat şi calitatea legăturilor telefonice dar nimic nu a detronat atracţia fotoliului de preşedinte al Camerei Deputaţilor.