Autorităţile italiene i-au arestat pe părinţii celor patru copii de origine română, arşi de vii într-o tabără de romi de la periferia oraşului Livorno, situată în centrul Italiei. Părinţii sunt acuzaţi de neglijenţă, incendiere şi abandonarea minorilor, potrivit ziarului Corriere della Sera. Copiii vor fi înmormântaţi astăzi.
Datele preliminare ale anchetei arată că minorii ar fi rămas în interior în timp ce părinţii ar fi fugit din baraca în flăcări. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, părinţii riscă până la 8 ani de închisoare. Cei 3 băieţi şi o fetiţă, cu vârste între 4 şi 12 ani, au fost descoperiţi în urmă cu două nopţi de pompieri într-o baracă de lemn, distrusă de flăcări.
Premierul italian Romano Prodi şi-a exprimat regretul pentru cele întâmplate şi i-a cerut primarului din Livorno să-l informeze personal despre desfăşurarea anchetei. Ziarul La Reppublica relatează că doi dintre cei patru copii erau surdomuţi. Surse din prefectura Livorno, citate de aceeaşi publicaţie, au declarat că o altă fetiţă care locuia în aceeaşi baracă a reuşit să se salveze.
Martori oculari susţin că au văzut un bărbat şi o femeie în timp ce se îndepărtau de locul incendiului. Pompierii încearcă să afle ce anume a provocat incendiul deoarece baraca nu era conectată la reţelele de gaz sau electricitate. Primăria din Livorno a decretat astăzi doliu public. Drapelele vor fi coborâte în bernă, iar concertele şi spectacolele programate pentru această seară în cadrul unui festival tradiţional din localitate, au fost anulate.
Părinţii copiilor morţi în Italia, arestaţi de poliţie
PUBLICAT
Sâmbătă, 11 August 2007 11:19
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 11 August 2007 11:19
SURSA
Realitatea TV







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M