Parchetul cere ca acest document să fie predat şi folosit în ancheta deschisă de Audienţa Naţională asupra acestor zboruri şi ca presupusul său autor, diplomatul Miguel Aguirre de Carcer, să fie interogat, au declarat surse judiciare.
Parchetul pregăteşte în paralel o serie de cereri către judecătorul care instrumentează cazul, Ismael Moreno, în special pentru a identifica personalul aflat la bordul avioanelor ce transportau prizonieri talibani sau al-Qaida şi care au făcut escale în Spania.
Ismael Moreno, judecător la Audienţa Naţională, cea mai înaltă instanţă penală spaniolă, desfăşoară din 2006 o anchetă asupra legalităţii zborurilor americane care au făcut escale sau au survolat Spania în timp ce transportau deţinuţi spre Guantanamo.
Documentul reprodus duminică de El Pais, datat 10 ianuarie şi clasat secret, vorbeşte despre o cerere a Statelor Unite către Guvernul spaniol de a autoriza aterizarea acestor avioane în Spania.
Parchetul spaniol solicită un document oficial ca probă în ancheta zborurilor către Guantanamo
Parchetul spaniol a sesizat joi judecătorul care anchetează zborurile americane spre Guantanamo, în legătură cu un document publicat duminică de un cotidian, potrivit căruia Guvernul conservator al lui Jose Maria Aznar a fost informat despre aceste zboruri încă din ianuarie 2002.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M