Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Concluzii ale anchetei de la Maternitatea Giuleşti: instalaţia de aer condiţionat era improvizată

O echipă de procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte, condusă de procurorul-şef secţie Marius Iacob, a preluat ancheta în cazul incendiului de la Maternitatea Giuleşti, iar personalul medical este audiat, după ce patru bebeluşi au murit, iar şapte sunt în stare gravă. La Maternitatea Giuleşti are loc o anchetă internă.

Procurorii Parchetului General au preluat ancheta la Maternitatea Giuleşti
Procurorii Parchetului General au preluat ancheta la Maternitatea Giuleşti / FOTO: REALITATEA.NET

Procurorul Marius Iacob a anunţat că au fost efectuate necropsiile a trei dintre bebeluşii decedaţi în urma incendiului de la Maternitatea Giuleşti. S-a constatat că unul dintre copii a murit intoxicat cu funingine, iar ceilalţi doi din cauza lipsei de oxigen. Potrivit procurorului, miercuri se va efectua a patra necropsie. Tot miercuri se vor afla rezultatele probelor ADN recoltate de la părinţi.

În paralel, au început audierile a 15 cadre medicale şi personal tehnic.

Informaţii uluitoare apar în ancheta tragediei de la Maternitatea Giuleşti. Instalaţia de la aparatul de aer condiţionat care se află în secţia de Terapie intensivă era una improvizată, două fire fiind neizolate, potrivit primelor concluzii ale anchetei.

În plus, timp de o oră, nimeni nu a intrat în salonul unde izbucnise incendiul. Acestea sunt primele concluzii ale verificărilor făcute de Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Maternitatea Giuleşti.

Directorul instituţiei neagă faptul că ar fi existat o improvizaţie la sistemul electric.

"Incendiul s-a produs în interior, există urme de ardere la părţile din material plastic şi o impregnare cu fum. Nu pot preciza o cauză a producerii incendiului. Sunt mai multe variante pe care mergem. Firele neizolate din spatele dulapului sunt o constatare făcută de cei de la Pompieri. Au fost efectuate necropsiile celor decedaţi. De asemenea, vom recolta probele pentru stabilirea profilului genetic de la toţi bebeluşii. Mâine (miercuri n.red.), vom avea rezultatele", a declarat procurorul Marius Iacob. Procurorul Marius Iacob a mai spus că s-a început urmărirea penală pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală in rem.

În urma incendiului de la Giuleşti, 4 bebeluşi au murit, 7 fiind internaţi la Spitalul Grigore Alexandrescu, unii dintre ei în stare critică. Medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire a micuţilor. Trei dintre aceştia au arsuri de 70% din suprafaţa corpului, ceilalţi - de 50% şi arsuri ale căilor respiratorii.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro