Sursa: Descopera.ro

Cei nouă sunt acuzaţi de "mai multe acte criminale, conspiraţie, trafic de droguri şi spălare de bani", potrivit unui comunicat al departamentului însărcinat cu lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate, USKOK, din cadrul Parchetului.

Reţeaua internaţională a fost desfiinţată în 2007, în urma unei operaţiuni comune desfăşurate în Croaţia, Germania, Italia, Olanda, Luxemburg şi Austria. Cocaina a fost adusă în statele membre UE între 2000 şi octombrie 2007.

Unul dintre principalii suspecţi a fost arestat în Italia, iar un altul în Croaţia. Aceştia sunt acuzaţi că au cumpărat cel puţin 100 de kilograme de cocaină în Olanda şi Spania. În plus, ei au organizat transportul şi vânzarea de droguri în Croaţia, Italia, Olanda şi Spania. Cei doi mai sunt acuzaţi că au  fabricat cocaină într-un laborator ilegal din Columbia şi că au transportat alte 161 de kilograme de droguri în Croaţia şi UE.

Aproximativ o jumătate din această cantitate a dost capturată de poliţie. Traficanţii au câştigat "cel puţin 7,1 milioane de euro" din traficul de droguri. Banii erau apoi investiţi în cumpărarea de case, apartamente şi maşini, iar o parte dintre ei era depusă în bănci.

Ceilalţi şapte inculpaţi sunt acuzaţi în special de spălare de bani, operaţiuni desfăşurat în Bosnia, Croţia, Germania şi Elveţia.

Croaţia, care intenţionează să adere la UE până la sfârşitul acestui deceniu, este considerată una dintre ţările de tranzit pentru traficurile de orice fel către Europa de Vest.