Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Dosar penal pentru fiul unui consilier local PDL care a făcut prăpăd cu maşina în centrul Capitalei

Fiul unui consilier local PDL din Tulcea s-a ales cu dosar penal după ce a făcut prăpăd cu maşina în centrul Capitalei. Noaptea trecută, după o cursă haotică în care era să dea peste mai multe persoane, tânărul de 17 ani a lovit nu mai puţin de 4 autoturisme.

Cercetări în cazul accidentului provocat de fiul unui consilier local din Tulcea
Cercetări în cazul accidentului provocat de fiul unui consilier local din Tulcea / FOTO: REALITATEA TV

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a deschis un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la accidentul de circulaţie produs de fiul în vârstă de 17 ani al unui consilier local din Tulcea. Accidentul a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri, în Capitală.

"Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 s-a constituit un dosar penal având ca obiect accidentul de circulaţie petrecut la data de 03.08.2011, în jurul orei 00:15 în centrul Capitalei", se arată în comunicatul emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"Din primele cercetări a rezultat că un minor (în vârstă de şaptesprezece ani) care conducea un autoturism pe Calea Victoriei a pierdut controlul volanului în urma efectuării un viraj şi a avariat patru autoturisme parcate, fără a rezulta victime. Imediat după impact, conducătorul auto a părăsit locul accidentului însă a fost depistat la scurt timp de un echipaj de poliţie. În urma verificărilor efectuate de lucrătorii de poliţie a rezultat că autorul accidentului nu poseda permis de conducere, şi avea o alcoolemie de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat", se mai arată în comunicat.

Cercetările continuă în acest caz, în vederea stabilirii răspunderii judiciare.

Fiul unui consilier local PDL din Tulcea a produs, marţi noapte, un accident în centrul Capitalei. După o cursă haotică în care era să dea peste mai multe persoane , tânărul de 17 ani a lovit nu mai puţin de patru autoturisme.

 

 

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro