Obiectivele expertizei dispuse au avut în vedere inclusiv cererile formulate de aparţinătorii victimelor, spun reprezentanţii parchetului, care precizează că expertiza va fi efectuată de experţi ai laboratorului interjudeţean din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Criminalistică, potrivit NewsIn.
Din probele strânse până în prezent reiese că, pe Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că, pe 16 octombrie, în timp ce se deplasa pe DN 1, în dreptul km. 149 din direcţia Predeal spre Braşov, Şerban Huidu, urmărit penal pentru ucidere din culpă, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum (carosabil umed), a intrat pe contrasens şi a lovit o Dacia Logan ce venea din sens opus.
În urma impactului a rezultat decesul celor trei persoane care se aflau în autoturismul Logan, precum şi rănirea soţiei lui Huidu şi a bonei familiei.
Pe 18 octombrie, procurorii braşoveni au decis începerea urmăririi penale pe numele lui Huidu, sub acuzaţia de ucidere din culpă.
Parchet: Huidu nu a adaptat viteza la condiţiile de drum
PUBLICAT
Miercuri, 2 Noiembrie 2011 14:52
ACTUALIZAT
Miercuri, 2 Noiembrie 2011 14:58
SURSA
REALITATEA.NET
Procurorii Parchetului Judecătoriei Braşov au dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru a stabili în ce condiţii a avut loc accidentul din 16 octombrie, în care a fost implicat realizatorul tv Şerban Huidu, aceasta urmând să fie efectuată de experţi ai laboratorului interjudeţean din INEC.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M