Paramedicii au povestit pentru Realitatea TV cum i-au scos pe bebeluşi din salonul în flăcări.
"Echipajul meu de prim ajutor a transportat primul copil care se afla în incubator. A fost în stop cardiorespirator, a fost resuscitat. Era un haos. N-am cuvinte să vă spun ce simţi atunci, în acel moment" a spus paramedicul Emilian Sobolu.
Paramedicii îşi amintesc cum groaza cuprinsese spitalul.
"Erau foarte multe femei care plângeau. Ţipau continuu: "Salvaţi-ne copiii", "salvaţi-ne copiii". Pe burtă, pe lângă zid, încercau să ajungă în acea cameră. Camera aia era, pur şi simplu invadată cu fum. Era o căldură infernală. Nu se putea respira. Era un aer foarte închis şi un fum cu funingine" îşi aminteşte paramedicul Vlad Ionuţ.
El spune că imaginea copiilor arşi îl va urmări multă vreme.
"Erau foarte micuţi, aveau 15-20-30 de centimetri maximum, erau născuţi prematuri, erau negri cu funingine şi plângeau. Era o imagine de nedescris. Era, practic, apocaliptic ce vedeam acolo. Erau nişte copii de un kilogram şi jumătate - două kilograme, care erau negri de fum, abia mai respirau. M-au marcat foarte mult acele femei care plângeau continuu. Dacă aş fi fost în situaţia lor, nu ştiu ce aş fi făcut. Probabil că aş fi intrat, aş fi leşinat şi eu, am încercat să mă pun în postura lor şi m-a marcat foarte mult. Nu poţi să rămâi indiferent la aşa ceva. Rămâi marcat", a explicat Vlad Ionuţ.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M