Traficul aerian din Europa a revenit la normal în noaptea de joi spre vineri, după o săptămână de haos provocată de erupţia vulcanului islandez Eyjafjallajokull, dar costurile acestui blocaj pentru companii şi pasageri au generat o polemică amplă, informează MEDIAFAX.
Cele mai multe probleme le au companiile aeriene low-cost care, în multe situaţii, s-ar putea să fie nevoite să le plătească pasagerilor despăgubiri în valoare mai mare decât preţul pe care aceştia l-au plătit pe bilete.
Este cazul companiei low-cost Ryanair, al cărei director, Michael O'Leary, a anunţat miercuri că rambursările pentru pasageri "vor fi limitate la preţul iniţial al biletului plătit de fiecare pasager". În urma presiunilor Comisiei Europene, Ryanair s-a răzgândit joi, anunţând că va rambursa pasagerilor săi o sumă de bani "rezonabilă", superioară celei plătite pentru biletul de avion.
O'Leary a adăugat că intenţionează, împreună cu alte companii aeriene, să se adreseze tribunalelor "împotriva Comisiei Europene sau împotriva Parlamentului European, pentru a explica faptul că reglementarea (aflată în vigoare) nu este destinată unei închideri de şapte zile a saţiului aerian european pentru că un vulcan a erupt în Islanda".
Asociaţia internaţională de transport aerian (IATA) a estimat deja pierderile suferite de companiile aeriene la 1,7 miliarde de dolari şi a criticat "dezordinea" cauzată de reacţia europeană.
Şi compania românească low-cost Blue Air a cerut ajutorul Comisiei Europene şi Guvernului României, în urma faptului că a înregistrat pierderi de 2,48 de milioane în cele cinci zile în care a fost blocat spaţiul aerian european. Compania Blue Air a fost nevoită să anuleze 164 de zboruri în cele cinci zile în care a fost închis spaţiul aerian, 20.100 de pasageri fiind afectaţi.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M