Dosare penale şi amenzi, după parada homosexualilor din Bucureşti. 43 de oameni, suspectaţi că ar fi vrut să boicoteze parada, au ajuns sâmbătă seară la poliţie. Doi dintre cei reţinuţi s-au ales cu dosar penal pentru deţinere de arme albe, trei sunt cercetaţi pentru ultraj, iar patru au fost amendaţi cu câte 200 de lei. Printre zecile de persoane duse la secţia de poliţie s-au aflat şi trei tineri care, spun ei, n-aveau nici o legătură cu contramanifestaţiile organizate.

În ciuada acestor incidendte, parada homosexualilor, organizată la încheierea GayFest 2008, a fost mult mai paşnică decât în anii trecuţi. Nu au mai fost bătăi de stradă, iar homosexualii şi lesbienele au mărşăluit prin centrul Bucureştiului, supravegheaţi de peste o mie de jandarmi şi poliţişti.

Considerând că parada homosexualilor reprezintă o manifestare cu caracter provocator, obscen şi anti-social, care aduce atingere bunelor moravuri şi ordinii publice, Noua Dreaptă a organizat "Marşul pentru Normalitate". România nu vă vrea! România nu-i Sodoma! Aşa au scandat cei 150 de manifestanţi care au mărşăluit pe străzile Capitalei împotriva paradei gay. Membrii Asociaţiei Noua Dreaptă au plecat din Piaţa George Enescu şi au încheiat marşul pe Dealul Mitropoliei. VEZI VIDEO

Deşi erau aşteptaţi sute de participanţi, la paradă s-au adunat în jur de 150 de oameni de toate vârstele. Un exemplu în acest sens este şi bătrâna de 87 de ani care şi-a exprimat opinia faţa de homosexuali la Realitatea TV. VEZI VIDEO

Vineri, Tribunalul Bucureşti a amânat pentru 30 mai judecarea contestaţiei depuse de Asociaţia creştină "Pro-Vita", care cerea anularea marşului pe motiv că ar fi o provocare şi o încălcare a bunelor moravuri.

Biserica Ortodoxă şi asociaţiile religioase condamnă afişarea publică a homosexualităţii

Homosexualitatea este catalogată de unii drept boală, biserica o anatemizează ca păcat de moarte, cei toleranţi numesc îi spun iubire sau, cel puţin, diversitate. Cuvântul nu caracterizează însă şi percepţia majorităţii românilor despre relaţiile de acelaşi sex. Eforturile de ieşire din anonimat a comunităţii gay după legalizarea relaţiilor homosexuale în România au fost permanent contestate, inclusiv prin violenţă. Conform unui studiu de anul trecut, doar 34 la sută dintre români cred că homosexualii ar trebui acceptaţi.

"Sunt oameni care spumegă din ură instinctuală."

Unul dintre homosexualii români şi-a exprimat opinia faţă de intoleranţa cu care este privită orientarea sa sexuală. VEZI AICI

Anul trecut, parada gay din Capitală a fost marcată de incidente violente

Nu mai puţin de 100 de oameni au ajuns la poliţie după parada gay de anul trecut. Şi asta după ce aceştia au încercat să arunce cu materiale explozive şi pietre în reprezentanţii comunităţii homosexualilor. Mai mulţi tineri s-au ales cu dosar penal pentru folosirea de materiale explozive şi pentru deţinere ilegală de arme albe. 50 de persoane au fost amendate pentru tulburarea liniştii publice, iar 73 au fost doar amprentate şi fotografiate. Dintre cei reţinuţi, 13 au fost încredinţaţi părinţilor pentru că erau minori. Anul trecut, parada s-a transformat într-o demonstraţie a forţelor de ordine. Cei aproape 300 de participanţi au fost depăşiţi numeric de peste 700 de poliţişti şi jandarmi mobilizaţi pentru a asigura ordinea.