"Cer deschiderea, fără întârziere, a unor coridoare umanitare între regiunea Osetia de Sud şi restul Georgiei, astfel încât morţii să poată fi îngropaţi cu demnitate, răniţii să primească îngrijiri adecvate, iar cei care vor să li se alăture apropiaţilor lor să poată să o facă", a declarat Benedict al XVI-lea.
El a asigurat că urmăreşte "cu atenţie şi îngrijorare situaţia din Georgia" şi a făcut apel la "generozitatea" comunităţii internaţionale pentru a uşura "problemele grave" cu care se confruntă refugiaţii, "în special femeile şi copiii, cărora le lipsesc lucrurile indispensabile pentru a supravieţui".
"Securitatea şi drepturile fundamentale, care nu trebuie încălcate niciodată, trebuie să le fie garantate, printre altele, minorităţilor etnice implicate în conflict", a adăugat Benedict al XVI-lea.
"Îmi doresc, în cele din urmă, ca armistiţiul în curs, obţinut datorită contribuţiei Uniunii Europene, să poată fi consolidat şi transformat într-o pace durabilă şi invit comunitatea internaţională să ofere în continuare susţinerea sa pentru a se ajunge la o soluţie durabilă prin dialog şi bună-voinţă comună", a conchis Papa.
Benedict al XVI-lea le-a transmis condoleanţe familiilor victimelor, pentru care a rostit o "rugăciune specială".
Duminică, Papa a evocat pentru a treia oară conflictul din Georgia. El a cerut "încetarea imediată" a luptelor săptămâna trecută, în timpul rugăciunii Angelus rostită la Bressanone, în nordul Italiei, unde se afla în vacanţă.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M