Papa Benedict al XVI-lea a început vineri o vizită de patru zile în
Franţa, o ţară foarte ataşată de laicitate, asigurând că acest lucru
"nu este în contradicţie cu credinţa", dar a insistat pe locul
fundamental al "valorilor creştine" în societate.
Suveranul Pontif a fost primit de preşedintele Nicolas Sarkozy şi de
soţia lui Carla Bruni pe Aeroportul Orly. După aceea, a urmat recepţia şi întâlnirea cu autorităţile
statului la
palatul prezidenţial.
Această vizită a Papei, prima de la alegerea sa, în urmă cu trei ani şi
jumătate, se anunţă deosebit de densă. Papa are programate 11 discursuri, slujbe şi o vizită la sanctuarul din
Lourdes, loc foarte important în credinţa catolică.
În avionul care l-a dus în Franţa, Suveranul Pontif a spus că "religia
nu este politică şi politica nu este o religie". Cuvintele Papei pe
tema locului religiei în societate sunt foarte aşteptate în Franţa,
ţară cu organizaţie strict laică şi unde această problemă este
dezbătută frecvent.
Benedict al XVI-lea a spus că "este evident că laicitatea nu este în
contradicţie cu credinţa". "Valorile creştine sunt fundamentale pentru construirea statului şi a societăţii", a adăugat el. "Sunt două sfere
ce trebuie deschise una pentru cealaltă. Este important să putem trăi
în libertate", a subliniat Papa.
Această dezbatere a fost relansată în Franţa în ultimele luni, în urma unor declaraţii ale lui Sarkozy, despre "laicitatea pozitivă". Spunând că "religiile nu sunt un pericol, ci un atu", liderul francez a pledat, în decembrie, la Vatican, o laicitate mai deschisă religiilor.
Aceste cuvinte au avut un ecou pozitiv la Vatican, dar au provocat
reacţii ferme în cercurile laice, de multe ori în stânga eşalonului
politic. Presa franceză i-a avertizat pe Papă şi pe Sarkozy faţă
de orice tentaţie de a pune în pericol echilibrul francez între religie
şi laicitate. "Religiile au locul lor în societate, dar Republica este neutră", potrivit Le Monde.
Franţa este una dintre ţările cele mai strict laice din lume. Separarea
Bisericii de Stat este un principiu fondator, care figurează în primul
articol al Constituţiei sale. "Iubesc Franţa, marea cultură franceză, arta franceză", a mai sus Papa, înainte de a sosi în Franţa.
În cele patru zile, Papa încearcă să redea elanul unei Biserici în
pierdere de influenţă, într-o ţară unde doar 51% se consideră catolici,
faţă de 80% la începutul anilor '90, potrivit unui sondaj realizat anul
trecut.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M