Papa Benedict al 16-lea a fost primit astăzi cu mare fast la Casa Albă. Suveranul Pontif, care împlineşte astăzi 81 de ani, este la prima sa vizită în Statele Unite.
Unul dintre purtătorii de cuvânt ai preşedinţiei americane a spus că a fost una dintre cele mai mari ceremonii de primire, organizate vreodată la Casa Albă în onoarea unui musafir. La eveniment au fost invitaţi 9.000 de oameni. Alte câteva mii de persoane s-au strâns în faţa Casei Albe, ca să-l vadă pe Suveranul Pontif.
După ceremonie, preşedintele George W. Bush l-a invitat pe Papa Benedict al 16-lea în Biroul Oval, pentru discuţii despre imigraţie, drepturile omului, toleranţa religioasă şi lupta împotriva extremismului. La finalul vizitei, Suveranul Pontif va pleca de la Casa Albă în papamobil, spre încântarea americanilor care îl aşteaptă pe traseu.
Pentru prima dată de la începutul pontificatului, în 2005, Papa Benedict al 16-lea a păşit pe pământ american, pentru o vizită de 6 zile. Aeronava companiei Alitalia a aterizat marţi seară pe aeroportul bazei Andrews din statul Maryland, nu departe de Washington. Suveranul Pontif a fost întâmpinat de preşedintele american George W. Bush şi soţia sa Laura, precum şi de prelaţi ai Bisericii Catolice americane.
Benedict al XVI-lea sa sosit în sânul unei biserici catolice măcinate de scandaluri de pedofilie şi abuzuri sexuale. Papa şi-a exprimat regretul pentru evenimentele care au pătat imaginea catolicismului peste ocean încă înainte de a păşi pe pământ american.
Abuzurile sexuale ale preoţilor catolici asupra copiilor sunt un subiect deschis în America, unde noi cazuri apar în fiecare an. Unele plângeri vechi de câteva zeci de ani nu şi-au găsit nici acum rezolvarea. Biserica catolică din Statele Unite a plătit, în ultimii şase ani, peste două miliarde de dolari victimelor abuzurilor sexuale ale clerului. Nu mai puţin de cinci dioceze au dat faliment, de altfel, din acest motiv.
Mâine, Papa va oficia o liturghie la Washington, iar vineri se va adresa Adunării generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. În ultima zi a vizitei sale, duminică, Suveranul Pontif va ţine un serviciu religios la New York.
Foto:AP
Papa Benedict al XVI-lea a fost primit cu mare fast la Casa Albă de preşedintele Bush
PUBLICAT
Miercuri, 16 Aprilie 2008 03:18
ACTUALIZAT
Miercuri, 16 Aprilie 2008 03:18
SURSA
Realitatea TV







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M