Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Panică: Coreea de Nord are rachete cu rază de acţiune mai mare de 3000 de kilometri VEZI ARSENAL

Noul lider nord-coreean Kim Jong-Un moşteneşte de la tatăl său Kim Jong-Il, decedat sâmbătă, o ţară izolată, săracă, dar cu vaste resurse militare, care includ arme chimice, bacteriologice şi un arsenal nuclear, potrivit unor surse concordante.

SUA acuză Coreea de Nord că isi testeaza rachetele cu raza lunga de actiune, camuflandu-si intentiile in spatele programelor spatiale
SUA acuză Coreea de Nord că isi testeaza rachetele cu raza lunga de actiune, camuflandu-si intentiile in spatele programelor spatiale

ARME NUCLEARE

Potrivit majorităţii estimărilor, Coreea de Nord dispune de suficient plutoniu pentru a confecţiona şase sau şapte arme nucleare. Nu se ştie însă sigur dacă Phenianul este în măsură să construiască focoase nucleare, dar în opinia experţilor nu este prea departe de această etapă.

RACHETE

Coreea de Nord deţine cel puţin 1.000 de rachete de diferite tipuri, dintre care unele au raza de acţiune mai mare de 3.000 de kilometri, potrivit Ministerului sud-coreean al Apărării. Statul comunist a efectuat de asemenea trei tiruri de rachete cu rază lungă de acţiune de tip Taepodong.

ARME CHIMICE ŞI BACTERIOLOGICE

Analiştii militari americani şi aliaţii lor sunt de acord că Phenianul ar fi învins în cazul unui război cu Coreea de Sud, dar sunt îngrijoraţi de utilizarea de către regim a armelor chimice şi bacteriologice.

Coreea de Nord are un important arsenal de arme chimice, estimat între 2.500 şi 5.000 de tone. Utilizarea sa împotriva Coreei de Sud ar putea face numeroase victime.

Nord-coreenii dispun de asemenea de un program de dezvoltare a armelor bacteriologice, dar analişti nu ştiu în ce stadiu se află acesta.

Phenianul ar avea la dispoziţia sa antrax, gaz muştar, gaz sarin, fosgen şi agenţi care provoacă botulism.

PERSONAL MILITAR

Armata populară a Coreei de Nord este formată din aproximativ 1,2 milioane de soldaţi, la o populaţie totală de circa 24,5 milioane de persoane.

ARMATĂ

Artileria nord-coreeană include circa 3.500 de tancuri de asalt, 560 de tunuri uşoare, 2.500 de vehicule pentru transportul trupelor, 3.500 de piese de artilerie remorcate, 4.400 de tunuri automotoare, 2.500 de lansatoare de rachete multiple, 7.500 de mortiere, un număr nedeterminat de rachete antitanc, 1.700 de lansatoare de rachetă şi 11.000 de tunuri antiaeriene, potrivit estimărilor administraţiei americane şi analiştilor.

MARINA

Coreea de Nord ar avea 92 de submarine. Ea are de asemenea trei fregate, şase corvete, 43 de nave lansatoare de rachete, 103 torpiloare, peste 492 de nave de patrulare, zece nave amfibii, două baterii defensive de coastă, 130 de aeroglisoare, 23 de nave de deminare, opt nave de mici dimensiuni şi patru nave de cercetare.

FORŢELE AERIENE

Phenianul ar avea 80 de bombardiere, 541 de avioane de vânătoare, 316 avioane de transport, 588 de elicoptere de transport, 24 de elicoptere de atac, cel puţin un avion fără pilot şi mai multe rachete aer-aer şi sol-aer.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro