Basarab Panduru a fost demis de la conducerea Farului deşi a salvat echipa de la retrogradare. Faptul că în acest retur constănţenii nu au reuşit nicio victorie pe teren propriu, deşi a terminat la egalitate cu Steaua şi Dinamo, nu a fost pe placul patronului Gheorghe Bosânceanu care a decis demiterea antrenorului după meciul cu Universitatea Craiova, încheiat 0 la 0.

Meciul cu Universitatea Craiova a fost ultimul pe banca tehnică a Farului pentru Basarab Panduru. Demiterea lui Panduru a fost confirmată oficial de directorul executiv al Farului, Florentin Ciforeanu.

"Pot să declar oficial că domnul Basarab Panduru şi antrenorul secund Roco Sandu şi-au încheiat conturile cu clubul nostru. La Cluj, în ultima etapă, pe banca tehnică vor sta Ion Marin, director tehnic, şi antrenorul secund Cristian Cămui", a afirmat Florentin Chiforeanu.

Panduru a înregistrat în cele 20 de etape cât a stat pe banca Farului, trei victorii, şapte egaluri şi patru înfrângeri.