Pandele: PSD nu mai reprezintă stânga, susţin grupul independenţilor condus de Oprea
România are nevoie de un proiect politic care să reprezinte cetăţenii care nu se organizează în clanuri, a precizat Florentin Pandele.
Primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, a declarat duminică, pentru NewsIn, că PSD nu mai reprezintă stânga românească, astfel că susţine grupul independenţilor condus de Gabriel Oprea, precum şi reforma statutului promovată de Traian Băsescu.
"În opinia mea, PSD nu mai reprezintă adevărata stângă românească. Apreciez că România are nevoie mai mult ca oricând de un nou proiect politic care să reprezinte românii care nu se organizează în clanuri, găşti sau haite. Este nevoie de o nouă formaţiune politică care să-şi arate cu adevărat interesul faţă de cetăţean, de alegătorul de zi de zi. În acest context, susţin Grupul independenţilor condus de Gabriel Oprea şi mi-aş dori ca iniţiativa grupului să se materializeze în crearea unei noi formaţiuni politice care să reprezinte noua stângă a politicii româneşti. Mai mult decât atât, susţin ideea reformării statului, idee promovată de preşedintele României, Traian Băsescu", a afirmat Pandele, într-o declaraţie pentru NewsIn.
Biroul Permanent al organizaţiei PSD Ilfov a decis pe 8 februarie suspendarea din partid a primarului de Voluntari Florentin Pandele, pe o perioadă de un an. Organizaţia Ilfov este coordonată de preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, după plecarea lui Gabriel Oprea din PSD, de la începutul anului 2009.
Ulterior, primarul oraşului Voluntari l-a acuzat, de la tribuna Congresului PSD, pe Vanghelie că l-a suspendat împotriva Statutului. Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a intervenit în dezbaterea iscată de Pandele cerând Congresului să anuleze suspendarea primarului din Voluntari. În final însă, cererea lui Florentin Pandele de a candida la funcţia de vicepreşedinte a fost respinsă de plenul congresului PSD, după ce intervenţia sa inopinată a stârnit în repetate rânduri fluierături şi huiduieli din partea delegaţilor.
Grupul independenţilor condus de Gabriel Oprea se pregăteşte ca, în câteva zile, să depună la Tribunalul Bucureşti cererea de înscriere a Uniunii Naţionale pentru Progresul României.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 





Trafic ingreunat pe DN1 din cauza zapezii
Un bătrân invalid a fost scos din casă după...
Mesajele telespectatorilor se vad la Realitatea TV
Un avion a iesit de pe pista la Craiova
Imagini needitate de la incidentul aviatic de...
NO COMMENT - In realitate esti mai bun








Feedback

