Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Până la listarea Facebook, Tradeville vrea să aducă zece companii americane la Bucureşti

Casa de brokeraj Tradeville, care a "listat" companii străine precum Dior şi Danone pe sistemul alternativ de tranzacţionare ATS al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), va lua decizia de a aduce acţiunile Facebook la Bucureşti doar după ce reţeaua de socializare se va lista pe bursa americană. Până atunci, brokerul îşi propune să aducă acţiunile altor zece companii americane, scrie Mediafax.

Facebook
Facebook

Listarea Facebook, pentru care nu a fost avansată o dată exactă, dar care ar putea avea loc în luna mai, este de departe cea mai importantă listare din acest an în SUA. Cea mai populară reţea de socializare din lume a început deja oferta de acţiuni în vederea listării prin care vrea să strângă 5 miliarde de dolari de la investitori.

Pentru ca şi românii să poată investi în acţiunile Facebook, cea mai simplă şi ieftină soluţie este listarea acţiunilor pe sistemul alternativ de tranzacţionare ATS al BVB, aşa cum s-a întâmplat şi cu acţiunile Danone, Dior sau L'Oréal, companii listate pe burse străine, dar care se pot tranzacţiona şi la Bucureşti după ce casa de brokeraj Tradeville le-a adus la tranzacţionare pe ATS.

"Strategia noastră este de a oferi investitorilor români acţiuni americane care pot reprezenta alternative viabile, într-o formulă de tranzacţio­nare pe care deja o cunosc. Astfel, dorim să aducem pe BVB acţiunile a zece companii ame­ricane când modificările Codului BVB - operator de sistem - vor permite. Selecţia acţiunilor are la bază şi un chestionar realizat în rândul clienţilor noştri. Facebook se bucură de notorietate, însă nu este unicul criteriu pe care îl luăm în considerare. Decizia de a oferi investitorilor români pe bursa de la Bucureşti acţiunile reţelei de socializare o vom lua după ce compania va fi listată în SUA, moment în care va fi posibilă şi aducerea titlurilor acesteia pe sistemul alternativ al BVB", a spus Victor Stănilă, PR manager la societatea de brokeraj Tradeville.

Citeşte mai multe despre aducerea la Bucureşti a zece companii americane pe www.zf.ro

 

 

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro