"Cred că este corect să spunem că guvernatoarea nu va coopera cu această anchetă, atâta vreme cât va fi lipsită de obiectivitate şi condusă de indivizi partizani care au tras deja concluziile", a declarat Ed O'Callaghan.
Palin, aleasă la sfârşitul lunii august de republicanul John McCain drept parteneră de tandem în cursa pentru Casa Albă, face obiectul unei anchete în Parlamentul local, dominat de democraţi, într-un caz potenţial exploziv pe care presa americană îl numeşte deja "Troopergate". Republicanii denunţaseră deja lipsa de obiectivitate a anchetei, condusă de democraţi.
Sarah Palin este bănuită că l-a concediat în mod abuziv în 11 iulie pe şeful securităţii publice din Alaska, pe motiv că acesta a refuzat să-l demită la rândul său din poliţie pe fostul cumnat al guvernatoarei, implicat într-un divorţ dificil cu sora acesteia.
Palin, care a respins acuzaţiile de abuz de putere, a afirmat la deschiderea anchetei, la sfârşitul lunii iulie, când nu era candidată la vicepreşedinţie, că va coopera deplin cu ancheta. Însă între timp, şapte oficiali din administraţia din Alaska şi membri ai cabinetului lui Palin şi-au anulat audierile programate sau au refuzat să depună mărturie.
Potrivit purtătorului său de cuvânt, Palin doreşte ca ancheta să nu fie efectuată de o comisie parlmamentară, care va fi în mod inevitabil dominată de democraţi, ci de o direcţie de personal din statutul său, o instanţă administrativă formată din trei membri. Ea a depus deja o cerere în acest sens luni.
Între timp însă, soţul guvernatoarei, Todd Palin, şi alţi 12 apropiaţi ai acesteia au fost convocaţi pentru a depune mărturii sub jurământ. Palin nu a fost chemată personal de anchetatorul special angajat de parlamentari, Steve Branchflower, care însă nu a exclus să o convoace.
Palin, al cărei program este destul de încărcat de când este candidată la vicepreşedinţie, nu şi-a rezervat loc în agendă pentru o întâlnire cu Branchflower, a precizat purtătorul de cuvânt. El nu a spus însă dacă guvernatoarea îşi încurajează sau nu colaboratorii să ignore convocările în faţa comisiei parlamentare.
Un alt purtător de cuvânt, Meg Stapleton, a recunoscut că Palin a acceptat iniţial să colaboreze cu ancheta, dar în prezent nu crede că aceasta este echitabilă. "Această guvernatoare a cerut transparenţă şi onestitate, dar democraţii au început o campanie de denigrare", a adăugat ea.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M