Ideea cu vânzarea clădirii a fost avansată săptămâna trecută de preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, conform The Mail on Sunday, scrie Agerpres.ro.
Lucrările de reconstrucţie a clădirii, potrivit ziarului menţionat, s-ar putea întinde pe durata a cinci ani şi îi va costa pe britanici nu mai puţin de 1 miliard de lire sterline.
După cum a relatat în acest context presa din Albion, executivul de la Londra ia în considerare posibilitatea vânzării întregului complex de clădiri unor miliardari chinezi sau unei companii petroliere din Rusia. Nu este o idee nebunească, ci una suficient de plauzibilă, comentează observatorii, dacă se ia în considerare faptul că, în ultimii ani, investitorii chinezi şi cei ruşi sunt principalii cumpărători de bunuri imobiliare din Londra.
Surse ale ziarului califică perspectiva reconstrucţiei drept o "catastrofă elegantă", dat find faptul că lucrările de reparaţie vor costa tot atât de mult cât s-a cheltuit la vremea respectivă pentru ridicarea palatului Westminster. 'Există însă o alegere între a cheltui aceşti bani şi a vinde una din cele mai faimoase clădiri din lume ruşilor sau chinezilor', potrivit sursei citate.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M