Potrivit
procurorilor, la data de 3 iunie 2007, Dan Ilie Morega i-a promis
fostului ministru Păcuraru că îl va sprijini pe fiul acestuia să obţină
contracte de achiziţie publică în domeniul formării profesionale la
societăţile comerciale Complexul Energetic Rovinari, Complexul
Energetic Turceni şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia.
Condiţia pentru oferirea acestor contracte a fost numirea de către
ministru, în funcţia de inspector şef la Inspectoratul Teritorial de
Muncă (ITM) Gorj a unei persoane indicată de Morega. La data la care
Dan Ilie Morega a făcut promisiunea lui Păcuraru, fiul ministrului
depusese o ofertă de participare la o licitaţie organizată de Complexul
Energetic Turceni în vederea achiziţionării contractului "Instruire
cursuri protecţia muncii" în valoare de 45.500 lei, iar ulterior, a
depus o ofertă pentru a participa la licitaţia organizată de Societatea
Naţională a Lignitului Oltenia pentru contractul de achiziţie publică
"Comunicare şi spirit de echipă" în valoare de 68.000 lei.
Morega i-ar fi promis lui Paul Păcuraru, iar acesta din urmă a
acceptat, că îl va sprijini pe fiul acestuia să obţină contractele mai
sus amintite. "Ulterior discuţiei pe care au avut-o la data de 3 iunie
2007, inculpatul Păcuraru Nicolae Paul Anton, în vederea materializării
promisiunii făcute de inculpatul Morega Dan Ilie, l-a pus în legătură
pe acesta din urmă cu fiul său. De asemenea, la data de 15 iunie 2007,
inculpatul Păcuraru Nicolae Paul Anton a numit în funcţia de inspector
şef interimar al ITM Gorj persoana indicată de inculpatul Morega Dan
Ilie", se arată într-un comunicat remis, marţi, agenţiei NewsIn.
În urma acestor înţelegeri, la data de 13 august 2007, fiul
ministrului Păcuraru Nicolae Paul Anton a depus o ofertă de participare
la licitaţie şi la sediul Complexului Energetic Rovinari.
DNA mai arată că se fac cercetări într-o cauză separată, privind
condiţiile în care au fost atribuite contractele de achiziţie de către
Societatea Naţională a Lignitului Oltenia şi Complexul Energetic
Turceni.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Păcuraru şi Morega, trimişi în judecată pentru luare şi dare de mită
Fostul ministru al Muncii, Paul Păcuraru şi Dan Ilie Morega, membru în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) la societăţile comerciale Complexele Rovinari şi Turceni, vor fi judecaţi pentru contractele de protecţie a muncii oferite în urma unor licitaţii trucate, fiului fostului ministru.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M