Situaţia este îngrijorătoare la Spitalul Municipal Arad, unde bolnavii fac foamea. Pentru meniul zilnic al unui pacient sunt alocate sume infime, între 2 şi 10 lei, iar bucătarii se luptă să le asigure necesarul de hrană în aceşti bani.
Pentru unii bolnavi, o masă înseamnă doar pâine, margarină şi o felie de salam. Firma care are contract cu spitalul pentru asigurarea mesei spune că de vină este creşterea preţurilor la carne şi legume.
Pâine, margarină, cartofi şi varză din belşug reprezintă meniul de bază al bolnavilor. Mai norocoşi, dacă se poate spune aşa, sunt pacienţii cu boli grave, care primesc mâncare de 10 lei pe zi. Ca să nu moară de foame, mulţi bolnavi îşi aduc mâncare de acasă. Conducerea spitalului spune că nu are soluţii, pentru că nu sunt bani. Mai mult, spitalul are şi datorii foarte mari faţă de firma care asigură hrana pacienţilor.
"În momentul de faţă ne confruntăm cu o situaţie gravă, avem datorii de patru miliarde faţă de firmă", spune managerul spitalului, Carmen Luncuţa.
Conducerea spitalului spune că alocaţia de hrană ar trebui majorată cu cel puţin 50% pentru asigurarea unor mese decente.
Pacienţii Spitalului Municipal din Arad nu au ce mânca
PUBLICAT
Miercuri, 28 Noiembrie 2007 05:49
ACTUALIZAT
Miercuri, 28 Noiembrie 2007 05:49
SURSA
Realitatea TV







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M