Aceasta este singura clinică de recuperare balneofiziologică din ţară unde serviciile sunt gratuite şi este foarte aproape de izvoarele minerale recomandate pentru diferite afecţiuni.
"Suntem foarte solicitaţi datorită numărului foarte mare de cereri care vin din toată ţara şi pe care noi le onorăm. Oamenii care sunt acum la noi şi în februarie, au cereri depuse din octombrie, noiembrie 2008", a precizat Teodora Tomescu, medic şef Clinica de Recuperare Călimăneşti.
Şi încă o veste proastă pentru cei care vor să se trateze la Călimăneşti. Clinica de recuperare a fost revendicată şi câştigată în instanţă de fostul proprietar. Dacă reprezentanţii Consiliului Judeaţean Vâlcea nu găsesc bani pentru despăgubirea proprietarului, Clinica de recuperare de la Călimăneşti va fi închisă.
Pacienţii care vor să se trateze la Călimăneşti au de aşteptat doi ani
PUBLICAT
Sâmbătă, 23 Ianuarie 2010 04:34
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 23 Ianuarie 2010 22:45
SURSA
REALITATEA.NET
Pacienţii care vor să se trateze la Călimăneşti, în judeţul Vâlcea, trebuie să aştepte cel puţin doi ani. Programările sunt deja făcute până în decembrie 2012 la Clinica de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M