"Referitor la acuzaţiile potrivit cărora medicul Tarek ar fi refuzat să asiste pacienta întrucât religia musulmană nu i-ar fi permis, rezultatul anchetei dovedeşte clar că el a fost cel care a făcut extracţia placentei şi chiuretajul uterin. Motivul pentru care celelalte paciente au fost evacuate din salon când femeia a început să acuze contracţii uterine este că femeia suferea de hepatită B, iar medicii de gardă a vrut să evite infestarea celorlalte persoane. Nu este vorba de culpă medicală sau malpraxis în acest caz, iar pacienta s-a externat clinic sănătos", a precizat purtătorul de cuvânt al maternităţii, dr. Doru Pană.
Potrivit dr. Pană, ancheta a mai relevat că amniocenteza (metodă de detectare, în timpul sarcinii, a anomaliilor şi bolilor genetice la copilul încă nenăscut - n.r.) s-a făcut gratuit, în cadrul maternităţii, pentru că unitatea are contract cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB). "Doar analiza genetică a lichidului amniotic a trebuit să fie efectuată la o clinică privată, pentru că nu se află în contractul de furnizare servicii cu CASMB", a subliniat dr. Pană.
Purtătorul de cuvânt a mai precizat că dr. Abdou Tarek, specialist obstetrică-ginecologie, îşi exercită profesia în condiţii normale, nefiindu-i ridicat dreptul de liberă practică.
La 11 aprilie, dr. Tarek a fost acuzat de o pacientă că a refuzat, din motive religioase, să o asiste la intreruperea unei sarcini de şase luni, care a fost solicitată după ce analizele au relevat că fătul se va naşte cu sindromul Down. De asemenea, femeia a acuzat medicii că ar fi refuzat să-i facă o analiză complexă gratuit, motiv pentru care a fost nevoită să apeleze la o clinică privată.
Soţul femeii a afirmat că a fost practic obligat să asiste la avort, deoarece medicul de gardă ar fi refuzat să facă acest lucru,întrucât nu îi permitea religia musulmană. Medicul de gardă în cauză este dr. Abdou Tarek, specialist obstetrică-ginecologie, colaborator al maternităţii.
Potrivit reprezentanţilor maternităţii, programarea pentru avort s-a făcut în condiţii legale, după ce o comisie de anchetă formată din trei medici a studiat buletinul de analize al pacientei şi hârtiile care dovedeau malformaţiile genetice ale fătului.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M